Senatorii nu vor ieftinirea benzinei

Data publicării:
benzina pompa-RESIZED

Accizele la benzină şi motorină ar fi trebuit să se reducă cu până la 20% de la 1 ianuarie 2016. Măsura ar fi trebuit să aducă ieftiniri de 40 de bani pentru fiecare litru de combustibil. Senatorii nu împărtăşesc însă întocmai politica fiscală a Guvernului.

Acciza propusă de noi în Codul Fiscal, să fie redusă de anul viitor la combustibil, a fost eliminată de către Senat, la Comisia de buget. Asta înseamnă, pe buget, un efort mai mic cu trei miliarde şi ceva de lei, aproximativ”, a spus ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la un post de televiziune.

Noi am dorit să nu avem surprize, datorită impactului. Avem o ţintă de deficit de 3% care trebuie respectată şi, din calculele noastre, nu prea se acopereau. Trebuia să echilibrăm. Aşa am considerat”, explică Viorel Arcaş, preşedintele Comisiei pentru Buget din Senat, decizia.

Pierd însă milioanele de şoferi români care aşteptau preţuri mai mici la benzinării. La un plin de benzină ar fi economisit câte 20 de lei, în medie. În prezent, ei plătesc mai mult ca locuitorii Luxemburgului sau ai Cehiei pentru alimentarea maşinii cu combustibil, în condiţiile în care salariile românilor sunt printre cele mai mici din Europa.

Senatorii nu au fost de acord nici cu eliminarea impozitului pe dividende, de 16% în prezent. Măsura ar fi ajutat bursa de la Bucureşti, cu un efort mic din partea statului. Bugetul ar fi pierdut 1,6 miliarde de lei pe an, potrivit calculelor Ministerului de Finanţe.

În Senat s-a facut un amendament şi s-a propus o impozitare cu 5% de la 1 ianuarie 2016. Este, totuşi, o modificare de la 16% la 5%”, a spus ministrul de Finanţe.

Parlamentarii nu au umblat însă şi la alte taxe de pe lista propusă de noul Cod Fiscal. De anul viitor, Taxa pe Valoarea Adăugată se va reduce la 20% pentru toate produsele, iar cota de 9% pentru alimente va intra în vigoare încă din această vară. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...