Sari la conținut

Autostrada spre munte, la a patra încercare

Licitaţia pentru autostrada Ploieşti-Braşov va fi lansată săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă. Autostrada va fi făcută prin parteneriat public-privat. Mai exact, constructorul va aduce banii, iar timp de 20 de ani va percepe taxă de autostradă. Este a patra tentativă de a construi şoseaua de mare viteză. Asociaţiile din domeniu critică, însă, decizia Executivului de a începe construcţia după un studiu vechi şi avertizează că proiectul va fi un dezastru ecologic pentru Valea Prahovei.

Autostrada Ploieşti-Braşov ar urma să fie primul drum de mare viteză realizat prin parteneriat public-privat. Asta înseamnă că fondurile sunt asigurate de constructor, care-și recuperează apoi investiția prin introducerea unei taxe de drum.

„Mă bucur să anunţ că luni se va lansa licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti-Braşov, în parteneriat public-privat, un proiect aşteptat de mult timp şi pentru care Guvernul a făcut eforturi în ultimele luni. În termen de 30 de zile, investitori români şi străini pot depune ofertele”, a anunțat premierul Viorica Dăncilă.

Şoferii vor plăti la fiecare o sută de kilometri 6,3 euro pentru o mașină obișnuită. Taxele cresc pentru camioane și autobuze și ajung până la 12,6 euro.

Oamenii spun că o autostradă spre munte este binevenită, dar nu au încredere că se va și face.

„E bine, un lucru foarte, foarte, foarte bun, domnule! Se mai pune problema asta? Doamne, Maica Domnului! Dar numai să se facă, că de când promite că da, da, da și nu știu ce se întâmplă”, reacționează un șofer.

- Nu aveți încredere că se va face?
- Nu, nu.
- De ce?
- Au mai încercat de vreo 15 ori. Se împotmolesc, spune un alt șofer.

- Să înceapă lucările, nu doar licitații.
- Aveți încredere că se face, că încep lucrările?
- Sunt cam sceptic în privința asta.
- De ce?
- Pentru că toți au zis că vor începe, vor începe și niciodată nu s-a făcut nimic, argumentează un al treilea conducător auto.

Pentru această şosea de mare viteză, care va costa 1,3 miliarde de euro, Executivul nu se va ghida după cel mai nou studiu, ci după unul vechi, mai ieftin cu jumătate de miliard de dolari.

Varianta autostrăzii prin tuneluri a fost abandonată din cauza costurilor prea mari de execuție. În schimb, a fost adoptat un traseu proiectat între 2002 și 2006, un traseu care prevede o viteză maximă de 80 de km/h, de doar trei ori mai mare decât cea cu care se circulă la această oră pe DN1.

Reprezentanţii ONG-urilor din domeniu critică dur soluţia parteneriatului public-privat, parteneriat ce va dura în total 44 de ani, şi precizează că se va interveni brutal asupra mediului șI turismului.

„Este din nou o poveste de adormit copii. Se alege varianta pe Valea Prahovei. Poate ar fi fost mai bună varianta pe Valea Doftanei. Acum o să mutăm cumva traficul de marfă, deci tiruri, prin zona turistică”, spune Alexandru Vălvoi, reprezentant al ONG-ului „România fără Gropi”,

Asociaţiile care se ocupă de drumuri mai transmit că se va defrişa mult, se vor face devieri ale râului Prahova şi se vor demola construcţii.

Aceasta este a treia încercare de realizare a acestei autostrăzi prin parteneriat public-privat. Încercările din 2004 şi 2009 au eşuat după ce constructorul nu a reuşit să obţină finanţarea necesară de la bănci. Ultima tentativă a fost în timpul guvernării Ponta.

„Premierul Victor Ponta s-a angajat să nu mai candideze dacă nu se termină Comarnic-Brașov. Voi avea grijă ca premierul Ponta să candideze și în 2016, și în 2020, și de câte ori va vrea. (Jurnalist: Deci, se termină Comarnic-Brașov până în 2016?) O începem și o terminăm, chit că mă mut pe ea. Mă mut cu cortul pe autostradă, pe Comarnic, și tot o termin”, spunea, foarte ferm, la Digi24, fostul ministru al transporturilor Dan Șova. Era 26 martie 2013.

La cinci ani de la declaraţie, niciun metru din tronsonul dintre Comarnic şi Brașov nu s-a realizat.

Autostrada Brașov - Ploiești este o bucată din A3. Aceasta pornește din București și ar urma să traverseze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să străbată Podișul Transilvaniei și să ajungă, prin nordul Carpaților Occidentali, la Borș, la frontiera cu Ungaria. Potrivit planurilor făcute, autostrada ar trebui să aibă 584 de kilometri. Din aceştia, doar 116 kilometri au fost realizaţi până acum.

Etichete: autostrada a3 , autostrazi romania , licitatie autostrada , autostrada ploiesti brasov , autostrada munte

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale