Protest cu „exces de zel” la metrou: verificările sunt atât de riguroase, încât trenurile întârzie. Unde sunt cele mai mari probleme

Data actualizării: Data publicării:
oameni urcă în metrou, aglomerație metrou
Aglomerație la metrou. FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Sindicaliștii de la metrou au anunțat că astăzi vor face exces de zel. Este o formă de protest în care vor acorda o atenție sporită tuturor operațiunilor, pentru că verificările la cap de linie sunt făcute în amănunt. Trenurile deja pleacă mai târziu și au crescut timpii de așteptare între două garnituri.

Cele mai mari probleme în acest moment sunt pe Magistrala 2, care face legătura între sudul și nordul Capitalei, între Pipera și Tudor Arghezi. În această dimineață nu au putut pleca trei trenuri de metrou, astfel încât se circulă doar cu 15 în loc de 18, cât ar fi normal la această oră, ceea ce înseamnă că în loc ca metroul să ajungă instație în stație în 4 minute, așa cum este programat, el ajunge într-un interval de 7 sau chiar 8 minute, în unele cazuri.

Acest lucru face ca mulți poate să nu intre la să nu poată intra în metroul care ajunge în stație și să fie nevoiți să îl aștepte pe următorul.
Astăzi vor fi inclusiv negocieri la Guvern cu sindicaliștii de la Metrorex, care sunt supărați pe faptul că nu a fost pus în aplicare contractul colectiv de muncă semnat la finalul anului trecut, astfel încât ei susțin că această grevă „exces de zel”, va fi mai gravă zilele următoare.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Pensie și salariu în același timp. Cum poți continua să lucrezi după pensionare în același loc?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...