Trenurile Alstom Coradia de pe ruta București-Brașov revin pe traseu de marți, anunță CFR Călători

Data actualizării: Data publicării:
tren alsotm coradia geamuri sparte
Foto: Facebook / Sorin Grindeanu

Trenurile IR 16001, 16002, 16003 şi 16008 pe relaţia Bucureşti Nord - Braşov şi retur, operate cu garnituri Alstom Coradia, vor fi repuse în circulaţie începând de marţi, după ce geamul spart de o piatră aruncată de o persoană deocamdată neidentificată, în zona Chitila, a fost înlocuit, a anunţat CFR Călători.

„Conform comunicării Alstom, începând cu data de 11.03.2025, trenurile IR 16001, 16002, 16003 şi 16008 în relaţia Bucureşti Nord -Braşov şi retur se repun în circulaţie, geamul spart de răufăcători fiind înlocuit. Ramele Alstom Coradia vor circula de mâine dimineaţă pe orarul care le-a fost atribuit în Mersul Trenurilor 2024-2025”, a precizat sursa citată, potrivit  Agerpres.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat luni instituţiilor abilitate să ia măsuri urgente pentru identificarea şi sancţionarea celor care au aruncat recent cu pietre în noul tren Coradia Stream.

„Modernizarea României depinde foarte mult de creşterea gradului de responsabilitate al fiecărui român! Din păcate, pagubele aduse trenului nou care deserveşte CFR Călători, pus în circulaţie anul trecut, demonstrează că încă mai sunt, printre noi, persoane care nu au înţeles cum trebuie să se comporte în societate. Mai mult, aruncarea cu pietre în trenurile aflate în deplasare este cu atât mai gravă cu cât pot fi puse în pericol vieţile călătorilor!
De aceea, solicit instituţiilor abilitate să ia măsuri urgente pentru identificarea şi sancţionarea celor care au aruncat recent cu pietre în noul tren Coradia Stream. Atrag atenţia că astfel de evenimente nu sunt izolate! Un motiv în plus pentru care instituţiile abilitate trebuie să ia urgent măsuri”, a scris ministrul de resort.

Un tren Alstom Coradia care circula pe ruta Braşov - Bucureşti Nord a fost atacat cu pietre duminică, de răufăcători, în zona Chitila, geamul lateral al unui vagon fiind spart. Ca urmare a incidentului, luni, patru trenuri au fost anulate.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...