Trei ani de chin pentru Oltchim

Data publicării:
oltchim crop

În urmă cu trei ani începea epopeea unei privatizări eşuate, iar miniştrii economiei promiteau pe rând salvarea locurilor de muncă de la Oltchim.

„Sacii au valori egale, sunt toţi în euro. Mai avem un mare, mare investitor strategic cum îi place domnului Ponta să spună, care ni s-a alăturat în acest demers”, declara, în 2012, Dan Diaconescu.

Iar Daniel Chițoiu spunea tot în 2012 că „sunt o serie de probleme care ard: problema Oltchimului”, iar în 2013, Andrei Gherea declara: „Reprezentanţii combinatului Oltchim se angajează să asigure companiilor din China o deplină transparenţă cu privire la procedura de vânzare.”

Gheorghe Piperea a preluat combinatul intrat în insolvenţă şi încearcă să îl cureţe de datorii pentru a fi scos la vânzare. Cele trei consorţii de firme care se interesează de combinat nu vin însă cu oferte concrete, spune administratorul judiciar al Oltchim.

„Fac rapoarte, mai vin peste șase luni de zile... am cam obosit. Le-am spus: e ultima dată când vă primesc, vă dăm toate onorurile şi protocolul. Data viitoare ori veniţi şi închidem deal-ul, ori vă descurcaţi singuri, vă faceţi propriile rapoarte tehnice”, spune Gheorghe Piperea, administrator judiciar Oltchim.

După fiecare privatizare ratată, combinatul a mai murit puţin. Până acum au fost disponibilizaţi peste o mie de oameni, iar valul de concedieri nu se va opri.

„Am avut o negociere. Voiau să mai plece 300 de salariaţi, am ajuns la un acord de 220. La Oltchim este o întârziere la salarii de trei luni”, spune Ionel Vîncea, reprezentant al sindicatului Oltchim.

În acest moment, combinatul Oltchim funcţionează la 35% din capacitate iar pierderile în acest an sunt de două milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...