Acordul pentru cereale se prelungește în aceiași termeni ca și până acum, deși Ucraina a făcut o cerere specială

Data actualizării: Data publicării:
Nave încărcate cu cereale din Ucraina.
Nave încărcate cu cereale din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Acordul care permite Ucrainei să exporte cereale prin Marea Neagră a fost prelungit cu 120 de zile, "în termenii actuali", a declarat un oficial turc. Ucraina a făcut o cerere ca inițiativa să se prelungească un an și să includă și Nikolaev, dar deocamdată nu a primit un răspuns.

Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a declarat că inițiativa privind cerealele din Marea Neagră va fi prelungită cu 120 de zile și că acordul a fost convenit între secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

El a adăugat că Ucraina s-a adresat în mod oficial partenerilor cu propunerea de a prelungi inițiativa pentru cel puțin un an și de a adăuga la aceasta portul Nikolaev, și așteaptă un răspuns, scrie The Guardian.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a anunţat că toate părţile au convenit o prelungire a Acordului de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene, după ce Rusia a ameninţat să se retragă din acord care urma să expire vineri, relatează CNN.

"Salut acordul tuturor părţilor de a continua «Iniţiativa Cerealelor de la Marea Neagră» în vederea navigării în siguranţă şi exportării cerealelor, alimentelor şi îngrăşămintelor din Ucraina", scrie Guterres într-un mesaj postat pe Twitter.

"Această iniţiativă demonstrează importanţa diplomaţiei discrete în găsire unor soluţii multilaterale", subliniază el.

Acordul de la Istanbul a fost semnat în iulie şi urma să expire vineri.

Ucraina şi Rusia reprezintă aproape o treime din exportul de cereale la nivel global, iar Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene a jucat un rol important într-o scădere a preţurilor grâului şi altor mărfuri la nivel global.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Anunțul care schimbă totul pentru pensionari. Liber la creșterea pensiilor din 1 ianuarie 2027. Cu ce procent?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...