Aleksei Navalnîi a fost otrăvit. Spitalul din Berlin confirmă că a descoperit o substanță în organismul său

Data actualizării: Data publicării:
Aleksei Navalnii, opozantul lui Vladimir Putin, este inconjurat de sustinatori in timpul unui miting in Moscova.
Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi. Foto: Profimedia Images

Spitalul din Berlin care îl tratează pe opozantul rus Aleksei Navalnîi a confirmat că acesta a fost otrăvit cu o substanță care aparține „grupului de inhibitori de colinesterază”, relatează BBC.

Spitalul Charite a emis un comunicat în care se arată că „probele clinice arată o intoxicare cu o substanță care aparține grupului inhibitorilor de colinesterază”. Medicii spun că starea sa este gravă dar viața nu îi este amenințată.

„Efectul otrăvii, inhibarea colinesterazei în organism a fost dovedită de mai multe ori și în mai multe laboratoare independente. Dl. Navalnîi este tratat cu atropină”, se arată în comunicatul medicilor germani.

Citiți și: 
Ce sunt inhibitorii de colinesterază cu care ar fi fost otrăvit Aleksei Navalnîi

Anterior, și guvernul german a spus că Navalnîi a fost „foarte probabil” otrăvit.

Aleksei Navalnîi a fost transferat în Germania dintr-un spital din Tomsk, Rusia, după ce s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor cu avionul, după ce băuse un ceai. Spitalul din Rusia care l-a tratat inițial pe Navalnîi a comunicat că nu au existat urme de otravă în corpul său, însă apropiații săi au insistat că medicii ruși mint și au cerut insistent transferul său în Germania, care a avut loc sâmbătă.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care Emil Constantinescu o primește de la stat. Cum arată fostul președinte al României la 26 de...
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Cu cât crește punctul de pensie din 1 ianuarie? De ce unii pensionari cu grupe de muncă nu iau bani în plus?
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...