Biden afirmă că Zelenski "nu a vrut să audă" avertismentele sale privind invazia rusă

Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele american Joe Biden
Preşedintele american Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Joe Biden a afirmat că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, "nu a vrut să audă" avertismentele americane înainte ca Rusia să-i invadeze ţara.

"Mulţi oameni au crezut că exagerez" când am vorbit despre un atac rus asupra Ucrainei înainte de a începe, a declarat preşedintele american în cursul unei recepţii la Los Angeles, destinată strângerii de fonduri pentru Partidul Democrat.

"Dar ştiam că avem informaţii în acest sens. (Preşedintele rus Vladimir Putin) urma să treacă graniţa. Nu era nicio îndoială, iar Zelenski nu a vrut să audă asta", a adăugat el în faţa jurnaliştilor, scrie Agerpres.

Statele Unite au început să avertizeze despre pregătirile pentru o invazie a Ucrainei cu mult înainte ca preşedintele rus să anunţe la 24 februarie o "operaţiune specială" împotriva ţării.

Aceste avertismente au suscitat neîncredere şi chiar critici mai mult sau mai puţin voalate din partea unor aliaţi europeni care considerau la acea vreme că Statele Unite sunt prea alarmiste.

În urmă cu câteva zile, directorul serviciului de informații Avril Haines, a declarat că președintele american Joe Biden a declasificat informațiile secrete înainte de declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, în 24 februarie, deoarece afirmațiile oficialilor americani privind un atac iminent au fost privite cu "scepticism" de către partenerii și aliații americani.

"Atunci când le-am explicat factorilor de decizie politică de la noi și ei s-au adus mai departe la interlocutorii lor, au constatat că exista un scepticism destul de mare în privința asta (a invaziei – n.r.)", a declarat Avril Haines, luni, la o conferință de presă pe teme de securitate cibernetică.

"Drept consecință, președintele a venit din nou la noi și ne-a spus: <Trebuie să mergeți acolo și să împărtășiți cât mai multă informație puteți, să vă asigurați că oamenii văd ceea ce vedeți și voi, pentru a relua din nou dialogul și, poate, pentru a avea convorbiri mai productive despre cum să ne organizăm în privința unei potențiale invazii a Rusiei>", a spus Haines. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o...
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...