Xi Jinping s-a întâlnit cu Bill Gates, pe care l-a numit „prieten vechi”. Fundația lui a donat Chinei 50 de milioane de dolari

Data actualizării: Data publicării:
bill gates xi jinping colaj portrete
Bill Gates se întâlnește cu preşedintele chinez Xi Jinping. Foto: profimedia

Cofondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, a fost primit vineri la Beijing de preşedintele chinez Xi Jinping. Este prima sa vizită în această ţară după mai mult de trei ani, a anunţat televiziunea de stat CCTV.

ACTUALIZARE 12.13 Xi Jinping l-a numit pe Bill Gates „prieten vechi” și a spus că speră că vor putea desfășura împreună activități benefice atât Chinei, cât și Statelor Unite.

Într-o întâlnire la pensiunea de stat Diaoyutai din Beijing, unde liderii Chinei primesc oaspeți străini de rang înalt, Xi i-a spus co-fondatorului Microsoft că este foarte fericit să-l vadă după trei ani și a adăugat că e primul „prieten american” pe care l-a întâlnit anul acesta.

„Spun adesea că temelia relațiilor dintre SUA și China sunt oamenii. Îmi pun speranțele în poporul american”, a spus Xi.
Gates i-a spus lui Xi că este „onorat” de această întâllnire.

„Întotdeauna am avut discuții bune și vom avea o mulțime de subiecte importante de discutat astăzi. Am fost foarte dezamăgit că nu am putut veni în ultimii patru ani, așa că este foarte interesant să mă întorc”, a spus el.

Știrea inițială: O astfel de întrevedere este foarte rară pentru un om de afaceri american. Doar câţiva au fost primiţi individual de Xi, printre care directorul executiv al Apple, Tim Cook, şi cel al companiei Amazon, Jeff Bezos, relatează AFP, citată de Agerpres.

Sosit miercuri seara în capitala chineză, miliardarul american a declarat că a venit în China pentru a se întâlni şi discuta cu parteneri din Fundaţia Bill&Melinda Gates asupra unor subiecte legate de dezvoltare şi de sănătate.

Fundaţia sa a anunţat joi că va dona 50 de milioane de dolari (45,7 milioane de euro) pentru a susţine eforturile Chinei în lupta împotriva paludismului şi tuberculozei.

Ea îşi va reînnoi de asemenea cooperarea cu Institutul pentru Descoperirea de Medicamente pentru Sănătatea Mondială (GHDDI) - fondat la Beijing de Bill Gates -, cu autorităţile municipale ale Beijingului şi cu responsabilii prestigioasei universităţi Tsinghua.

„China a realizat progrese considerabile în materie de reducere a sărăciei şi ameliorării sănătăţii în ţară”, a apreciat Gates joi, în timpul unui discurs la GHDDI.

„Sper că Beijingul va putea juca un rol şi mai important pentru a face faţă provocărilor actuale, în special celor cu care se confruntă ţările africane”, a adăugat el.

Cu această deplasare, cofondatorul Microsoft urmează exemplul altor giganţi ai economiei americane, printre care patronul Tesla, Twitter şi SpaceX, Elon Musk, venit în luna mai în China.

Musk s-a întâlnit cu responsabili ai guvernului chinez şi a vizitat imensa uzină a mărcii sale de maşini electrice la Shanghai, unde a putut discuta cu personalul.

Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, un alt actor economic major, s-a deplasat în China la începutul lunii iunie, în timp ce directorul Apple, Tim Cook, a fost la Beijing în martie. Cook a salutat o relaţie „simbolică” a companiei sale cu China.

Alţi mari directori americani, precum cel al Starbucks sau al General Motors, s-au deplasat de asemenea în China în ultimele săptămâni, pentru a se întâlni acolo cu reprezentanţi ai guvernului chinez.

Călătoriile de afaceri au fost reluate după ce China a renunţat la politica sa sanitară supranumită „zero COVID” şi şi-a redeschis frontierele anul acesta.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Digi FM
Ioana Ginghină e supărată pe fostul ei soț, Alexandru Papadopol. Ce a dezamăgit-o recent: "Mă doare sufletul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent
Newsweek
Avocatul Poporului obligă Casa de Pensii să crească o pensie la 8.000 lei. „Punctaj majorat”. Cum a procedat?
Digi FM
Familia fostei concurente de la "Chefi la cuțite", lovită de o nouă tragedie. La doar câteva ore de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Doi cerbi tineri, filmaţi când îşi încearcă forţa coarnelor într-o pădure administrată de Ocolul Silvic...
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”