Boris Johnson și-a cerut scuze reginei Elisabeta pentru organizarea unor petreceri cu o seară înainte de funeraliile prințului Philip

Data actualizării: Data publicării:
boris johnson bea o bere intr-un pub
Boris Johnson mai e acuzat că a participat o altă petrecere în perioada lockdow-ului. Foto: Profimedia Images

Premierul britanic Boris Johnson și-a cerut scuze reginei Elisabeta a Marii Britanii pentru organizarea a două petreceri, la reședința sa din 10 Downing Street, chiar în noaptea de dinaintea funeraliilor prințului Philip, soțul reginei, informează BBC.

Petrecerile, semnalate în premieră în presa britanică de publicația The Telegraph, au avut loc pe 16 aprilie 2021 și au durat până noaptea târziu. Funeraliile prințului Philip au avut loc pe 17 aprilie 2021.

„Este profund regretabil că s-a întâmplat într-o perioadă de doliu național”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Boris Johnson nu a participat la niciuna dintre cele două petreceri dar, în schimb a recunoscut că a participat la o altă petrecere „stropită cu alcool” organizată în luna mai 2021, în perioada de lockdown. Johnson și-a cerut scuze, în timp ce opoziția, dar și colegii săi din partid i-au cerut demisia.

Circa 40 de angajați s-au strâns atunci în grădina reședinței din Downing Street 10, inclusiv Boris Johnson și soția lui, Carrie. În acea perioadă a pandemiei, era interzisă orice interacțiune în aer liber a mai mult de două persoane provenite din gospodării diferite.

Johnson a declarat că înțelege „furia” publică, după ce s-a aflat despre petrecerea în care a sfidat, alături de membrii din staff-ul său, restricțiile anti-COVID impuse în Marea Britanie. În schimb, regina Elisabeta a stat singură la funeraliile soțului ei, pentru a respecta regulile impuse de pandemie.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...