Ce a răspuns Putin când a fost întrebat despre o eventuală rămânere la putere până în 2036

Data publicării:
Vladimir Putin.
Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a fost întrebat joi în legătură cu o eventuală menținere la putere până în 2026, iar el a evitat să răspundă, considerând că este încă prea devreme pentru a aborda subiectul și afirmând că, oricum, „numai Dumnezeu știe” dacă va fi atunci în stare bună de sănătate, scrie Le Figaro.

Întrebat de agenția britanică Reuters la Sankt Petersburg, în timpul unei întâlniri cu reprezentanții marilor agenții de presă, despre capacitatea sa de a rămâne în funcție până în 2036 și despre rezistența sa, șeful statului rus a răspuns evitând subiectul. „Numai Dumnezeu știe dacă vom avea suficientă sănătate – pentru mine, pentru dumneavoastră și pentru toți cei care se află aici – pentru a trăi până mâine, poimâine și, cu atât mai mult, pentru a îndeplini sarcinile care ne așteaptă și a atinge obiectivele pe care ni le-am stabilit”, a spus el.

La putere ca președinte sau prim-ministru din 1999, Vladimir Putin a reamintit că i-ar permite Constituția să candideze din nou în 2030 și, în caz de victorie, să rămână în funcție până în 2036.

„Într-adevăr, Constituția îmi permite să candidez în 2030, dar cred că este prea devreme să vorbim despre asta. Sincer, este mult prea devreme. Nu mă gândesc deloc la asta în acest moment. Sunt absolut sincer”, a insistat el. Și a adăugat că Rusia „se confruntă cu numeroase probleme importante și de mare amploare care trebuie abordate fără a ne gândi la asta, ci concentrându-ne pe viitorul țării.”

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cultura care poate valora cât un apartament după o singură recoltă. Produce peste 20 de tone la hectar
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...