Ce spune JD Vance despre pacea în Ucraina, după ce Marco Rubio a anunțat că Trump ar putea renunța la un acord între Moscova și Kiev

Data actualizării: Data publicării:
Foto: JD Vance, vicepreședintele SUA
JD Vance, vicepreședintele SUA / Sursa foto: Profimedia Images

Statele Unite rămân optimiste că războiul Rusiei împotriva Ucrainei poate fi încheiat, a declarat vicepreședintele american JD Vance în timpul unei vizite în Italia, vineri, potrivit Reuters, citat de Kyiv Independent

„Vreau să o informez pe doamna prim-ministru (Giorgia Meloni) despre negocierile dintre Rusia și Ucraina... chiar și în ultimele 24 de ore, credem că avem câteva lucruri interesante de raportat”, le-a spus Vance jurnaliștilor, fără a oferi detalii.

„Nu vreau să mă antepronunţ, dar suntem foarte optimişti cu privire la posibilitatea de a pune capăt acestui război foarte brutal”, a mai declarat vicepreședintele american. 

Declarațiile lui Vance vin după ce secretarul de stat american, Marco Rubio, a spus că Washingtonul va renunța în zilele următoare la eforturile diplomatice dacă Rusia nu dă semne că dorește să se implice.

„Alte priorități”

Rubio a subliniat că, deși președintele american Donald Trump rămâne interesat de un acord, el are „alte priorități” dacă nu pare posibilă o înțelegere.

Președintele american și-a început mandatul cu promisiunea unui armistițiu în termen de 24 de ore de la preluarea funcției, care a fost ulterior extinsă la un termen de 100 de zile.

În cadrul unei întâlniri la Paris, pe 17 aprilie, oficiali americani le-au spus omologilor europeni că urmăresc obținerea unui armistițiu complet în câteva săptămâni, potrivit Bloomberg. La acea întâlnire au participat oficiali ucraineni și președintele Franței, Emmanuel Macron.

Kievul a acceptat o propunere de încetare necondiționată a focului pentru 30 de zile în cadrul discuțiilor conduse de SUA la Jeddah, pe 11 martie. Moscova a respins acordul, cerând condiții care ar submina capacitățile de apărare ale Ucrainei, inclusiv oprirea completă a ajutorului militar.

Kremlinul a mai cerut interzicerea aderării Ucrainei la NATO și controlul total al Rusiei asupra teritoriilor ocupate din regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie — condiții pe care Kievul le-a respins în mod repetat ca fiind inacceptabile.

Casa Albă devine din ce în ce mai frustrată din cauza lipsei de progrese. Rusia își continuă operațiunile ofensive, iar un armistițiu limitat privind atacurile asupra infrastructurii energetice nu a rezistat.

Trump a început să dea vina tot mai mult atât pe Ucraina, cât și pe Rusia pentru lipsa unui acord și a declarat public că războiul este „războiul lui Biden”, atribuindu-i responsabilitatea fostului președinte Joe Biden și președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ucraina a menținut poziția că orice acord de pace trebuie să includă garanții de securitate și a afirmat că nu va recunoaște niciodată ocupația rusă a teritoriului său suveran.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...