Ce sunt „rachetele ninja” care l-au ucis pe Ayman al-Zawahiri. SUA le folosesc special pentru lichidarea liderilor teroriști

Data actualizării: Data publicării:
o mână arată spre balconul casei unde a fost ucis, într-un atac cu dronă, fostul lider Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri
Balconul casei din Kabul unde a fost ucis, într-un atac cu dronă, fostul lider Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri. Captură foto: Twitter/Charles Lister

Fostul lider Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis în atacul cu dronă din acest weekend de către un nou model de rachetă a cărei existență nu a fost până acum niciodată confirmată oficial de către armata americană. O dronă a lansat asupra lui al-Zawahiri două rachete Hellfire, în momentul când acesta se afla la balconul casei sale. În mod normal, cele două rachete ar fi produs o explozie suficient de mare pentru a distruge întreaga clădire. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, ceea ce sugerează că în atac au fost folosite așa-numitele „rachete ninja”, care lansează niște lame ascuțite pentru a ucide, precis, victimele vizate, informează France 24.

Din imaginile publicate pe Twitter, casa conspirativă în care se ascundea fostul lider Al-Qaeda, aflată în cartierul Sherpur din Kabul, nu prezintă niciun fel de urme ale vreunei explozii, care ar fi trebuit să fie altminteri extrem de vizibile dacă cele două rachete Hellfire ar fi avut o încărcătură explozivă convențională.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primele informații amănunțite despre misterioasele Hellfire, modelul R9x, botezate „bombe ninja” au fost publicate de Wall Street Journal în 2019. În articol, se arată că respectiva armă este „dedicată” cu precădere uciderii liderilor teroriști și, prin faptul că nu produce nicio explozie, sunt minimizate astfel riscurile de a cauza victime colaterale.

Astfel, noul model de rachetă conține, în loc de exploziv, șase lame ascuțite care se desprind cu câteva secunde înainte de impact. Greutatea și viteza la impact permit acestor lame să treacă prin pereți sau capota unei mașini, de exemplu.

SUA au mai apelat la racheta „ninja„ pentru eliminarea unor alți lideri teroriști în Libia, Siria sau Irak

Conform WSJ, arma este botezată de către militari „Ginsu zburător” - referință la un model de cuțite popular în anii 1970, cărora li se făcea reclamă în cadrul programelor de teleshopping.

Programul de dezvoltare al acestei arme datează din 2011. O astfel de rachetă a fost considerată „varianta B” pentru uciderea fostului lider Al-Qaeda Osama bin Laden.

Modelul Hellfire R9x a fost folosit până acum de armata americană într-un număr limitat de operațiuni, în Libia, Siria, Irak, Yemen și Somalia, în care au fost țintiți diverși lideri teroriști.

CIA, Pentagonul și producătorul de rachete Hellfire, compania Lockheed Martin, au refuzat să ofere orice fel de comentarii referitoare la existența, folosirea ori dezvoltarea acestei arme.

Tucson, USA - November 6, 2021: A pair of AGM-114 Hellfire missiles mounted on an MQ-9 Reaper drone.
Rachete Hellfire acroșate de o dronă de atac americană. Foto: Profimedia Images

Inițial, ministrul afgan de interne a dezminţit informaţiile despre o lovitură cu dronă în Kabul, spunând că o rachetă a lovit „o casă goală” din capitală. Într-o comunicat postat luni pe Twitter înainte de intervenţia lui Joe Biden, purtătorul de cuvânt al talibanilor a recunoscut însă existenţa unui „atac aerian”, atribuit unei „drone americane”.

Ayman al-Zawahiri a fost unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume, iar Statele Unite au promis 25 de milioane de dolari pentru orice informaţie care permitea să fie găsit. El a preluat conducerea mișcării jihadiste în 2011, după moartea lui Osama bin Laden, ucis de un comando american în Pakistan. De negăsit de mai bine de zece ani, el era considerat unul dintre creierele atentatelor de la 11 septembrie care au făcut aproape 3.000 de morţi în Statele Unite.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro