Cea mai frumoasă ironie a istoriei. La 75 de ani de la căderea Imperiului, un britanic cu origini indiene devine premier la Londra

Rishi Sunak este de azi noul prim-ministru al Regatului Unit. Însemnătatea momentului este cu atât mai mare cu cât este vorba despre primul prim-ministru cu origini indiene al țării. Rishi Sunak este născut în Anglia, la Southampton, însă familia sa are origini în India - părinții lui sunt născuți în Africa colonială, însă sunt originari din regiunea Punjab a Indiei.

Cum a ajuns, însă, Marea Britanie să aibă un prim-ministru cu origini în India și cu părinți născuți în Africa ține de istoria țării - o istorie a colonialismului englez și mai apoi britanic, unul de multe ori brutal și sângeros și ale cărui efecte continuă până în ziua de astăzi?

Istoria complicată a Africii și a Asiei, relațiile la fel de complicate dintre India și Pakistan, printre altele, dar și situația unei majorități a populațiilor native care au fost distruse de imperialismul european se numără printre rezultatele colonialismului Imperiului Britanic, cel mai mare astfel de imperiu din istorie. 

Rishi Sunak este primul cetățean non-alb care ocupă funcția de prim-ministru al Marii Britanii, dar cu siguranță nu ultimul. De-a lungul ultimelor decenii, societățile au evoluat din punct de vedere social și politic și au început să ofere drepturi fundamentale tot mai multor grupuri de oameni.

Imperiile coloniale, construcții profund imorale și distructive, sunt înfrânte din punct de vedere simbolic, astăzi, de reușita lui Rishi Sunak.

Compania Indiilor Orientale și originile Indiei britanice

Încercările europenilor de a ajunge în India și de a controla sau participa la comerțul cu mirodenii din Orient au reprezentat primul imbold care a dus la apariția imperiilor coloniale. Descoperirea accidentală a continentului american de către europeni în 1492 a reprezentat tot o încercare eșuată de a călători în India.

În fapt, descoperirea Americii a declanșat prima eră colonială și apariția primelor imperii europene la mii de kilometri distanță de metropole.

Scorțișoara sau piperul erau bunuri extrem de valoroase în Europa sfârșitului de Ev Mediu, iar țările europene, mai ales cele cu ieșire la mare erau determinate să obțină rute comerciale care să faciliteze obținerea „aurului indiilor”. În 1498, portughezul Vasco da Gama a reușit prima călătorie în India, ocolind întregul continent african și trecând prin zona Capului Bunei Speranțe.

După mai mulți ani de schimburi comerciale între portughezi și indieni, Portugalia a stabilit primul avanpost în India, urmând ca de-a lungul secolelor numărul de avanposturi portugheze din India să crească accelerat.

În secolele care au urmat, Provinciile Unite (n. red. - Olanda) și Anglia au început să devină competitori și rivali majori ai Portugaliei pentru a sparge monopolul pe care aceștia îl stabiliseră în India. 

Anglia, care deja avea un imperiu semnificativ în America de Nord, construit în mare parte prin inițiative individuale ale coloniștilor, voia să participe la comerțul extrem de profitabil din India. Și Olanda și Anglia au stabilit la începutul secolului al XVII-lea (1600, respectiv 1602) companii pentru a participa la comerțul de mirodenii din Orient.

Compania Indiilor Orientale engleză a devenit unul dintre jucătorii cei mai importanți de pe subcontinentul indian, de-a lungul anilor, iar rivalitatea cu Provinciile Unite s-au estompat ca urmare a urcării pe tronurile Angliei și Scoției a prințului olandez William de Orania (William al III-lea al Angliei și al II-lea al Scoției). Într-un final, Anglia și Olanda au stabilit un acord prin care Olanda păstra supremația în ce privește comerțul de mirodenii în zona Asiei de sud-est, în timp ce Anglia a rămas dominantă în zona textilelor din India.

În timp, textilele au devenit mult mai profitabile, în așa fel încât Compania Indiilor Orientale engleză a devenit mai profitabilă și mai importantă decât cea olandeză.

Compania Indiilor Orientale, principalul avatar al intereselor engleze și, după 1707 al celor britanice (n. red. - în acel an, uniunea personală dintre Anglia și Scoția este transformată într-o uniune politică, iar cele două regate sunt unificate într-o construcție politică unică - Regatul Marii Britanii, care în 1801 va încorpora și Regatul Irlanei, devenind Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei), a acumulat în timp, nu doar prerogative economice ci și politice și militare, devenind, practic, un adevărat „stat în stat” în India.

Principatele indiene au început, ulterior, să ceară ajutor Companiei pentru a soluționa dispute între ele, iar un astfel de moment, când un principe indian a fost instalat pe tron cu ajutorul Companiei a declanșat începutul transformării întregului subcontinent într-o uriașă colonie.

Între 1757 și 1858, Compania Indiilor Orientale a reușit să devină suverană peste o mare parte a teritoriului indian, divizat în teritorii numite „președinții”. Totuși, până la dizolvarea companiei în 1858, guvernul britanic a continuat să își întărească controlul și să fie un co-suveran asupra teritoriului coloniei.

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Compania Indiilor Orientale britanică dezvoltase o putere militară de sine stătătoare și cucerise de una singură o mare parte dintre principatele indiene și le vasalizase pe altele.

Coroana britanică preia direct controlul Indiei - Raj-ul britanic

În 1858, după o uriașă rebeliune a indienilor împotriva dominației britanice, guvernul Regatului Unit a hotărât că felul în care Compania Indiilor Orientale se desfășura în India era ineficient și că această construcție inițial economică, care se transformase într-o unitate politică și militară, nu mai putea gestiona adecvat colonia britanică din India.

Astfel, teritoriul administrat de Compania Indiilor Orientale a trecut oficial sub administrația guvernului de la Londra și a Coroanei britanice. Câțiva ani mai târziu, Regina Victoria a asumat titlul de Împărăteasă a Indiei, în fapt o acțiune simbolică făcută de regină pentru a avea un titlu imperial, pe lângă cel regal, după ce fiica ei devenise împărăteasă a Germaniei, ca urmare a urcării pe tron a lui Frederick al III-lea, soțul ei. Regina Victoria considera că nu poate să fie „surclasată” de fiica sa.

Raj-ul britanic a inclus toate teritoriile controlate direct de Compania Indiilor Orientale dar și alte principate indiene subsumate coloniei prin vasalitatea principilor indieni. Acest principate, care variau în dimensiune, cedaseră prerogative esențiale, precum apărarea și relațiile externe autorității britanice și funcționau subiecți locali ai Imperiului.

Pe lângă teritoriile din India, Raj-ul a inclus și alte colonii britanice din Asia de sud-est, precum Birmania (n. red. - Myanmar, în prezent) și Ceylon (n. red. - actualul stat Sri Lanka).

Birmania a fost administrată ca „provincie autonomă” până în 1937, moment în care a devenit o colonie separată de Raj. Și-a obținut independența în 1948, la un an după partiție

Partiție și independență

India a continuat să fie colonie, sub forma Raj-ului britanic până după Al Doilea Război Mondial, când situația dificilă a Marii Britanii și a tuturor celorlalte puteri coloniale de după război a dus la decolonizare și la dispariția pe parcursul a câteva decenii a tuturor imperiilor coloniale.

În 1946, guvernul britanic, conștient de situația financiară extrem de dificilă de după război și observând situația tot mai tensionată din India britanică, a decis că fără un mandat al electoratului, fără sprijin internațional și fără obediența armatei native indiene, controlul britanic asupra uriașei colonii nu mai putea continua.

La începutul lui 1947, guvernul britanic a anunțat că intenționează să facă transferul de putere spre o guvernare locală nu mai târziu de iunie 1948. Imediat după, a fost făcută partiția teritoriului pe criterii religioase – teritoriile cu majorități musulmane au devenit parte a nou-formatului Pakistan, în timp ce regiunile cu majorități hinduse și sikh au devenit parte a noului dominion indian, pe baza recomandărilor făcute de Comisia Radcliffe (condusă de Cyril Radcliffe), căreia i-a fost încredințată misiunea de a stabili granița dintre India și Pakistan.

Statele nou formate Pakistan și Uniunea Indiei, ambele dominioane independente – monarhii constituționale care l-au păstrat pe George al VI-lea ca monarh au devenit parte a Commonwealth-ului britanic.

Ulterior, ambele au abolit monarhia – Pakistan în 1956 și India în 1950. În 1972, partea de est a Pakistanului și-a obținut independența, devenind statul Bangladesh.

Moștenirea britanică în India

Dominația britanică și autoritatea imperială din India au lăsat urme profunde nu numai asupra statelor independente care au rezultat din ea ci și asupra Regatului britanic.

În India, instituțiile britanice și guvernarea de tip parlamentar au rezistat și au devenit norma noului stat independent. Vechile principate și tipul de guvernare de tip cvasi-feudal nu au devenit realitatea noii țări, însă practici vechi au rămas în picioare, precum sistemul de caste. Limba engleză a devenit lingua franca pe subcontinentul indian, în timp ce limba engleză însăși și cultura britanică au fost influențate de limba și cultura indiană.

În același timp, numeroasele episoade de foamete, rebeliune și distrugeri provocate de dominația britanică au lăsat urme adânci – în Marea Foamete dintre 1876 și 1878 au murit între 6 și 11 milioane de indieni, în timp ce în foametea din 1900 au murit alți aproximativ 10 milioane. Politicile Regatului în India sunt considerate, de unii dintre istorici, ca fiind cele care au precipitat aceste episoade de foamete.