China amenință SUA, Australia şi Marea Britanie după ce aceste state au anunțat că vor să dezvolte rachete hipersonice

Data publicării:
Xi Jing Ping și Putin dau noroc.
China amenință SUA, Australia şi Marea Britanie după ce aceste state au anunțat că vor să dezvolte rachete hipersonice. Foto: Profimedia

Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au anunţat, marţi, că vor să dezvolte rachete hipersonice în cadrul parteneriatului de securitate AUKUS, însă Administraţia Chinei a avertizat că există riscul repetării unor conflicte precum cel dintre Rusia şi Ucraina.

Guvernul Boris Johnson a comunicat marţi seară, potrivit BBC News, că Marea Britanie, Statele Unite şi Australia vor lansa proiecte comune pentru dezvoltarea de rachete hipersonice. Proiectele se vor derula în cadrul parteneriatului de securitate AUKUS (Australia, Marea Britanie, SUA), lansat anul trecut şi contestat vehement de China.

Planul anunţat de Marea Britanie, SUA şi Australia este o reacţie la rachetele hipersonice dezvoltate de Rusia şi China.

Statele Unite şi Australia au deja un program comun pentru dezvoltarea de rachete hipersonice, iar Marea Britanie se va alătura proiectului. Guvernul de la Londra susţine că programul are caracter strict defensiv.

Administraţia de la Beijing a reacţionat imediat la anunţul Guvernului de la Londra. „Oricine vrea să nu observe o reeditare a crizei din Ucraina ar trebui să se abţină de la a face lucruri care ar putea atrage alte părţi ale lumii într-o astfel de criză”, a avertizat ambasadorul Chinei la Naţiunile Unite, Zhang Jun, citat de agenţia Reuters.

China a criticat dur în ultimele luni parteneriatul de securitate semnat de Australia, Marea Britanie şi Statele Unite (AUKUS). Beijingul a atras atenţia asupra riscurilor generate de achiziţionarea unor submarine nucleare de către Australia.

În noiembrie 2021, preşedintele Xi Jinping a avertizat asupra riscurilor apariţiei unei mentalităţi specifice Războiului Rece în zona Asia-Pacific, pe fondul tensiunilor generate de parteneriatul de securitate AUKUS. "Regiunea Asia-Pacific nu poate şi nu trebuie să alunece spre confruntările şi diviziunile din era Războiului Rece", a declarat Xi Jinping, potrivit agenţiei Associated Press, în discursul rostit pe 11 noiembrie 2021 la o reuniune a Forumului de Cooperare Economică în zona Asia-Pacific. Preşedintele Chinei a avertizat că tentativele de reconfigurare a graniţelor regionale în funcţie de interese ideologice şi politice vor eşua, pledând pentru menţinerea în funcţiune a reţelelor de aprovizionare şi pentru continuarea eforturilor de liberalizare a comerţului şi investiţiilor.

Statele Unite au intensificat activităţile militare în zona Asia-Pacific, în contextul tensiunilor cu Administraţia de la Beijing. Washingtonul vrea intensificarea parteneriatelor comerciale şi de securitate cu ţări asiatice, pentru limitarea influenţei exercitate de Beijing.

În contextul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor impuse de Occident, Statele Unite au cerut Chinei să evite oferirea de asistenţă militară şi financiară Rusiei. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a exprimat preocupare, marţi, în legătură cu refuzul Beijingului de a condamna direct invazia militară rusă în Ucraina şi a pledat pentru intensificarea cooperării NATO cu parteneri din zona Asia-Pacific, în contextul ascensiunii Chinei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat teren ieftin lângă oraș? Problema ascunsă care poate bloca orice construcție
Digi FM
Apariție rară pe covorul roșu: Keanu Reeves și iubita sa au strălucit la o gală în LA. Secretul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit! Cântăreața a fost imaginea eleganței la cununia civilă din Londra
Film Now
Katie Holmes, apariție rară alături de mama ei pe covorul roșu. „Sunt atât de norocoasă să fiu iubită de...
Adevarul
Cum să alegi roșiile dulci și zemoase din piață. Trucuri simple de care trebuie să ții cont pentru un gust...
Newsweek
Avocat: Cum au pierdut pensionarii cu grupe de muncă bani la pensie la Marea Recalculare? Trebuiau să ia dublu
Digi FM
„Dansez chiar şi în visele mele”. Povestea uimitoare a unei foste balerine care dă lecţii de dans și la 100...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
Sunt cei mai mari fani ai lui, iar el îi adoră. Brendan Fraser, emoționat lângă băieții săi la premiera...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”