Pe lângă rețeta pentru Coca-Cola și desfășurarea de submarine nucleare, deliberările din spatele Premiului Nobel pentru Pace sunt printre cele mai secrete procese de pe planetă. Demnitarii norvegieni implicați depun jurământ de discreție absolută și chiar și lista anuală a nominalizaților este ținută secretă timp de 50 de ani, potrivit The Times.
Ocazional, însă, ies la iveală frânturi. În 2018, Asle Toje, care este acum vicepreședintele comitetului, a dezvăluit că un lobbyist al unui lider străin l-a dus la Disney World, iar un altul i-a sugerat că s-ar putea bucura de o „excursie” la un bordel. El a ezitat.
Kim Dae-jung, președintele sud-coreean care a câștigat premiul în 2000, s-a dovedit ulterior că a desfășurat o campanie de influență intensivă și sofisticată, apelând la funcționari și jurnaliști din instituțiile norvegiene și suedeze.
Chiar și după aceste standarde, observatorii experimentați au fost luați prin surprindere de lobby-ul agresiv al președintelui Trump înainte de anunțarea laureatului din acest an, vineri.
Steve Witkoff, trimisul său principal pentru negocierile de pace, a sugerat că comitetul norvegian ar aduce o „insultă majoră Americii” dacă nu ar onora realizările diplomatice ale lui Trump.
Marco Rubio, secretarul său de stat, a insistat atât în mod deschis, cât și mai discret asupra acestui caz pe lângă mai mulți lideri europeni.
Se pare că însuși Trump ar fi ridicat problema într-o convorbire telefonică cu Jens Stoltenberg, ministrul norvegian de Finanțe și fost secretar general al NATO.
„Nu am mai văzut niciodată așa ceva ca ceea ce a făcut Donald Trump în ultimul an sau cam așa ceva”, a declarat Kristoffer Ronneberg, analist de politică externă la ziarul norvegian Aftenposten.
„Va impune un tarif suplimentar Norvegiei dacă nu obține acest premiu? Va anula contractele companiilor norvegiene din SUA? Nu știm. Acum un an ar fi fost de neconceput ca un președinte american să facă asta, dar acum... nu mai este dincolo de limitele a ceea ce este posibil.”
Cine va decide?
Dacă Trump va obține ce vrea va depinde în mare măsură de înclinațiile și de nervii celor cinci membri ai comitetului.
Este condus de Jorgen Watne Frydnes, în vârstă de 41 de ani, un absolvent carismatic al Universității York și fan al echipei Liverpool FC, care anul trecut a devenit cel mai tânăr președinte din istoria instituției.
Frydnes, care este oficial apolitic, dar foarte apreciat în partidul laburist de guvernământ din Norvegia, și-a petrecut cariera în diverse organizații pentru drepturile omului și drepturile civile. Este cel mai cunoscut pentru gestionarea memorialului masacrului de la Utoya din 2011, când extremistul de dreapta Anders Breivik a ucis 69 de activiști laburiști într-o tabără de vară de pe o insulă.
La fel de izbitoare este tinerețea sa și sentimentul de idealuri spulberate pe care îl împărtășește cu mulți alți membri ai cohortei sale. „Am crescut după sfârșitul Războiului Rece, când democrația părea de neoprit, iar dezarmarea nucleară realistă”, a spus Frydnes când a înmânat Premiul Nobel pentru Pace din 2024, acum un an. „Generația mea a trăit printr-o bulă optimistă în istorie. Acea perioadă s-a terminat.”
În termeni politici, Frydnes și-a jucat cărțile destul de atent. Nu se poate spune același lucru despre Toje, în vârstă de 51 de ani, care a participat la a doua inaugurare prezidențială a lui Trump în ianuarie și a descris-o ulterior ca fiind o „petrecere a naibii de grozavă”.
Toje nu a depus niciun efort să-și ascundă propriile înclinații conservatoare. În calitatea sa de analist politic, el a susținut în repetate rânduri că Trump și mișcarea sa politică trebuie tratați într-o lumină mai nuanțată și că succesul lor ar trebui să-i determine pe liberalii din sistem să-și pună la îndoială presupunerile.
Dintre cei trei membri rămași ai comitetului, Anne Enger, în vârstă de 75 de ani, fostă lideră a partidului de centru, a oferit puține indicații despre preferințele sale.
Cu toate acestea, Gry Larsen, în vârstă de 49 de ani, un fost politician al Partidului Laburist cu relații bune și șeful unei mari organizații caritabile norvegiene, a deplâns anterior efectele reducerilor de către Trump ale cheltuielilor pentru ajutor financiar al SUA.
Kristin Clemet, în vârstă de 68 de ani, o fostă ministra a Educației din partea Partidului Conservator, care conduce și un think tank liberal, a publicat mai multe postări pe rețelele sociale care îl criticau pe Trump în timpul primei sale președinții, înainte de a fi numită în comisie.
Cine sunt concurenții?
Estimările caselor de pariuri privind șansele lui Trump variază destul de mult. În timp ce unele dintre ele îl plasează drept favorit, altele oferă cote de 11-2 sau mai mult.
Ceilalți candidați menționați frecvent variază de la Iulia Navalnaia, văduva activistului opoziției ruse Alexei Navalnîi, până la agenția ONU pentru ajutor umanitar în Palestina și o rețea de inițiative de ajutor umanitar în Sudan.
Pe Polymarket, o platformă unde investitorii în criptomonede pot paria pe o gamă largă de evenimente, pariorii au sugerat doar o probabilitate de 3% ca Trump să câștige.
Planul său de pace pentru Gaza a fost, în general, bine primit în Norvegia. De asemenea, în ultimele zile, el a semnalat că este deschis extinderii unui acord privind controlul armelor nucleare cu Rusia, ceea ce l-ar face și mai îndrăgit de comisie.
Cu toate acestea, diplomații spun că acești factori ar fi probabil depășiți de dezmembrarea aparatului de ajutor al guvernului SUA, de atacurile sale asupra energiei curate, de istoricul său în domeniul drepturilor omului și de amenințările sale de a anexa Groenlanda.
Foști câștigători care au făcut vâlvă
Au existat ocazii în trecut când comitetul a acordat premiul liderilor mondiali care au făcut progrese diplomatice, în ciuda faptului că au perturbat opinia generală norvegiană în alte moduri.
În 1906, i-au acordat premiul președintelui american Theodore Roosevelt pentru că a intermediat încheierea războiului ruso-japonez cu un an mai devreme, chiar dacă era un imperialist strident care afirmase cu beligeranță interesele SUA în America Latină.
Mai infam este faptul că Henry Kissinger a fost numit laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1973 pentru negocierea retragerii SUA din Vietnam, deși luptele continuau la acea vreme și a fost aspru criticat pentru orchestrarea unei serii de lovituri de stat și intervenții militare în întreaga lume.
Totuși, este posibil ca tacticile de presiune ale lui Trump să se întoarcă împotriva sa și să provoace o reacție alergică.
Ronneberg a reamintit că, în 2010, un oficial chinez l-a avertizat pe Jonas Gahr Store, care era ministrul de Externe al Norvegiei la acea vreme și este acum prim-ministru, că ar exista consecințe grave dacă premiul ar fi acordat activistului disident pentru drepturile omului Liu Xiaobo.
Store a transmis mesajul unui membru al comitetului, dar presa a aflat de scandal și totul s-a transformat într-un alt scandal. În cele din urmă, Liu a primit oricum premiul.
Un oficial european a declarat că este „de neconceput” ca Trump să câștige. „Comitetul este, desigur, cât se poate de independent, având în vedere că este compus din foști parlamentari, dar un premiu pentru Trump ar duce la un apel popular pentru închiderea întregului proces”, a spus sursa.
„În opinia mea, este mult mai plauzibil ca acest lucru să ducă la un premiu anti-Trump care să laude ordinea mondială, legalitatea și multilateralismul.”
Citește și:
Cum a devenit Premiul Nobel pentru Pace o obsesie pentru Donald Trump: „Ar fi o insultă să nu primesc”
ANALIZĂ Cele patru nume cărora Trump vrea să li se alăture. Cine sunt președinții americani care au câștigat Premiul Nobel pentru Pace
Editor : Ș.R.
