Analiză Cum transformă extremiștii violenți cuvintele în arme și cele șase tactici pe care le folosesc
Cuvintele sunt instrumente puternice. Extremiștii violenți știu acest lucru foarte bine, alegând adesea cu mare atenție formulările pentru a-și fideliza adepții. Atunci când sunt folosite în acest mod, cuvintele pot provoca daune enorme, scrie, în The Conversation, Awni Etaywe, lingvist criminalist care analizează terorismul cibernetic, comunicările amenințătoare și incitarea la violență și cercetător media care investighează modul în care limbajul modelează pacea, compasiunea și empatia, în cadrul Universității Charles Darwin din Australia.
Deoarece cuvintele lor sunt alese în mod deliberat, cercetătorii pot identifica tipare, tendințe și semnale de alarmă. Ce spun exact extremiștii pentru a-și construi adepți, a incita la ură și violență și, în cele din urmă, a duce la atacuri mortale?
Cercetarea condusă de Awni Etaywe , care analizează retorica extremiștilor din spatele unora dintre cele mai grave atacuri teroriste din istoria recentă, aruncă lumină asupra acestei întrebări. Cercetătorii au identificat șase tactici cheie pe care teroriștii le folosesc pentru a mobiliza oamenii în spatele cauzei lor.
Fiind capabili să identificăm tacticile, putem demontarea limbajul și proteja oamenii și comunitățile de radicalizare.
Divide și cucerește
În lucrările anterioare, cercetătorii au examinat limbajul incitării de extremă dreapta din manifestul de 87 de pagini al autorului atacului din Christchurch.
Cea mai recentă lucrare a analizat texte jihadiste. Acestea au inclus discursurile fostului lider al Al-Qaeda, Osama bin Laden, după 11 septembrie, și declarațiile fostului lider al Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, în revista organizației.
Cercetătorii au folosit analiza lingvistică pentru a se concentra asupra modului în care limbajul a fost utilizat strategic atât pentru a reduce, cât și pentru a accentua diferențele culturale. Au examinat modul în care instigatorii folosesc cuvintele pentru a crea legături și obligații în vederea mobilizării violenței.
Au identificat două tipuri principale de mesaje de incitare: cele care întăresc legăturile din cadrul grupului pentru a construi un scop comun și cele care separă grupul de cei din afară și îi prezintă pe ceilalți ca fiind dușmani.
Acest tip de mesaje poate diviza societatea și poate determina oamenii să se identifice puternic cu grupul. Drept urmare, respectarea regulilor grupului – chiar și acțiuni extreme – poate fi percepută ca o dovadă a apartenenței și loialității cuiva.
Însă, în cazul extremismului violent, comenzile singure sunt adesea insuficiente pentru a inspira violența sau a mobiliza sprijinul. Deci, cum folosesc extremiștii aceste strategii subiacente pentru a determina oamenii să acționeze?
Șase tactici retorice
Odată ce violența a fost stabilită ca o datorie morală prin izolarea grupului, există șase tehnici cheie pe care extremiștii le utilizează.
1. Transformarea diferenței în armă
Extremiștii nu se limitează la a eticheta persoanele din afară ca fiind diferite. Ei le prezintă ca fiind imorale și periculoase. „Noi” versus „ei” devine fundalul pentru apelurile ulterioare la acțiune.
Incitatorii leagă loialitatea și onoarea de amenințările din partea persoanelor din afară. Osama bin Laden a îndemnat la violență împotriva guvernelor arabe pro-americane, numindu-le „guverne trădătoare și colaboratoare [...] create pentru a anihila Jihadul”.
Brenton Tarrant, autorul atacului armat din Christchurch, Noua Zeelandă, a atacat organizațiile neguvernamentale care sprijină imigranții, numindu-i „trădători”. El i-a numit pe imigranți „gunoi anti-alb” și i-a comparat cu un „cuib de vipere” care trebuie distrus.
Dezumanizarea străinilor întărește legăturile de grup și poate avea consecințe mortale.
2. Evocarea eroilor și a figurilor iconice
Extremiștii folosesc persoane, locuri sau evenimente celebre pentru a-și face publicul să se simtă parte dintr-o poveste mai mare. Nume precum „Saladin” sau locuri precum „Hagia Sophia” și „Londinium” leagă adepții de icoane sau de lupte din trecut, făcându-i să se simtă apărători sau răzbunători.
Tarrant a spus:
Acest invadator musulman pakistanez ocupă acum funcția de reprezentant al poporului londonez. Londinium, inima Insulelor Britanice. Ce semn mai bun al renașterii albilor decât îndepărtarea acestui invadator?
Notă: Referire la primarul Londrei, Sadiq Aman Khan, politician britanic născut într-o familie de origine pakistaneză.
3. Reinterpretarea textelor religioase
Extremiștii nu folosesc religia în sine, ci versiuni distorsionate și scoase din context ale textelor religioase pentru a justifica violența.
Citarea lui Dumnezeu sau a unor figuri religioase face ca mesajul să pară legitim și prezintă violența ca pe o datorie morală sau spirituală. Acest lucru întărește loialitatea adepților și convingerea că actele violente servesc valorilor „noastre” comune.
Tarrant l-a citat pe Papa Urban al II-lea din prima cruciadă, în timp ce Al-Baghdadi l-a citat greșit pe Allah.
4. Nemulțumiri personalizate și limbaj incendiar
Incitatorii adaptează nemulțumirile înainte ca publicul să le exprime. Cuvinte precum „umilire”, „nedreptate” sau „pierdere culturală” ajută la unirea adepților în jurul unei cauze comune.
Osama bin Laden a vorbit despre musulmanii care trăiesc în „opresiune” și „dispreț”. În timp ce autorul atacului din Christchurch a avertizat despre „politicienii pedofili” și că imigrația ar „distruge comunitățile noastre”.
Denumirea și etichetarea unește adepții și îi separă pe cei din afară.
5. Metafore și mesaje de înrudire
Osama bin Laden și-a salutat audiența prin metafora „soldații lui Allah”, în timp ce îi descria pe dușmani ca fiind „sub stindardul crucii”. Astfel de contraste intensifică loialitatea și ostilitatea în același timp.
Pe de altă parte, termenii de înrudire atrag oamenii. Cuvinte precum „frați”, „surori”, „noi” și „al nostru” îi fac pe străini să se simtă ca o familie. Numirea adepților „frații noștri musulmani” transformă datoria politică într-o datorie personală, morală — precum protejarea familiei.
Tarrant a făcut și el acest lucru. Fraza sa „de ce ar trebui să aveți pace când ceilalți frați ai voștri din Europa se confruntă cu un război sigur?” leagă violența de siguranța familiei și de generațiile viitoare.
În contrast, „ei” și „lor” îi marchează pe cei din afară ca fiind străini. Această gramatică ascuțită „noi împotriva lor” elimină empatia și face excluderea sau răul mai ușor de justificat.
6. Coerciția de a înfăptui acțiuni violente
În plus față de comenzi, recomandări sau avertismente care instruiesc în mod explicit pe cineva să facă ceva, există și coerciția. Ea face ca violența să pară grijă pentru grup.
Extremiștii fac acest lucru prezentând violența ca pe o datorie. Expresii precum „este permis” din textele jihadiste transformă violența dintr-un tabu într-o obligație, ca în „este permis să le luați proprietățile și să le vărsați sângele”.
De asemenea, ei prezintă grupul extern ca o amenințare existențială. Acest lucru justifică violența preventivă ca autoapărare sau necesitate, ca în afirmația lui Tarrant „imigrația în masă ne va priva de drepturi, va submina națiunile noastre, va distruge comunitățile noastre, va distruge legăturile noastre etnice [...]”.
Ce se poate face cu această cercetare?
Retorica extremistă nu există doar online. Ea se regăsește în proteste, forumuri și dezbateri politice.
„Teoria Marii Înlocuiri”, odată limitată la manifestele extremiste, apare acum în protestele anti-imigrație din mainstream.
Organizația australiană de informații și securitate (ASIO) a avertizat că „promovarea violenței comunitare” este în creștere, violența motivată politic fiind „semnalată cu roșu” autorităților.
Combaterea extremismului înseamnă înțelegerea tacticii sale. Factorii de decizie, educatorii și liderii comunității pot ajuta prin identificarea și deconstrucția acestor tactici dacă le întâlnesc.
Predarea gândirii critice este, de asemenea, esențială pentru ca comunitățile să poată identifica și rezista coerciției.
Putem, de asemenea, crea contra-mesaje care să afirme apartenența fără a alimenta polarizarea.
Limbajul extremist deturnează valorile comune, transformându-le în obligații de a urî și de a face rău. Oprirea violenței înainte de a începe înseamnă demontarea acestui limbaj prin educație, transparență și comunicare proactivă, conchide Awni Etaywe.
Editor : B.E.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
