Danemarca cere iertare victimelor campaniei de sterilizare forțată pe care a derulat-o în Groenlanda timp de decenii

Data publicării:
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen Foto: Profimedia

Prim-ministrul danez Mette Frederiksen le-a prezentat miercuri scuze victimelor unei campanii de contracepţie forţată pusă în aplicare în Groenlanda de către autorităţile daneze până în 1992, şefa guvernului acceptând astfel să răspundă cererii formulate de aceste femei de mai mulţi ani, transmite AFP.

„Nu putem să dăm înapoi cele întâmplate, dar putem să ne acceptăm responsabilităţile”, a declarat şefa guvernului, citată de Agerpres. „De aceea, aş dori, în numele Danemarcei, să spun: iertare”, a adăugat ea.

Din aproximativ 9.000 de femei de vârstă fertilă, mai mult de 4.500 de tinere inuite au fost supuse, între sfârşitul anilor 1960 şi până în 1992, fără consimţământul lor sau - în cazul minorelor - al părinţilor, montării unei sterilet decise de autorităţilor daneze.

Multe dintre aceste femei au devenit sterile în urma intervenţiei şi majoritatea suferă de sechele fizice sau psihologice.

Campania avea ca scop să limiteze numărul naşterilor în Groenlanda. Teritoriul arctic, deşi nu mai era colonie, rămânea sub tutela Copenhagăi, care era îngrijorată de rata ridicată de natalitate în rândul inuiţilor.

De la prima mărturie publică trecută neobservată în 2019, multe femei au prins curaj şi şi-au povestit experienţele, denunţând „colonizarea” corpurilor lor şi cerând ca Danemarca să recunoască amploarea traumelor provocate.

„Ştim că există şi alte capitole întunecate legate de discriminarea sistematică a groenlandezilor”, a afirmat Mette Frederiksen.

„Scuzele mele, în numele Danemarcei, sunt şi scuze pentru aceste alte erori de care Danemarca este responsabilă, în care groenlandezii au fost trataţi diferit şi inferior în raport cu alţi cetăţeni ai regatului”, a adăugat ea.

Aproape 150 de victime au depus plângere împotriva statului danez şi aşteaptă desfăşurarea unui proces.

Premierul groenlandez Jens-Frederik Nielsen a prezentat şi el scuze, având în vedere că practica de contracepţie forţată a continuat şi după ce Groenlanda a devenit responsabilă de sistemul său de sănătate.

Potrivit lui Frederiksen, eventuale compensaţii vor fi avute în vedere după ce o comisie de anchetă independentă îşi va face cunoscute concluziile.

În 2022, guvernul danez a indemnizat cu un total de peste 200.000 de euro şase inuiţi care fuseseră separaţi de familiile lor în 1951 şi trimişi în Danemarca pentru a deveni elita danezofonă a Groenlandei.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția importantă pe care o are soția lui Siegfried Mureșan. Cătălina Manea are un venit considerat uriaş de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Millie Bobby Brown, mamă pentru a doua oară la 22 de ani. Cum a ales actrița să anunțe venirea pe lume a...
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de...
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un pescăruș. Imaginile au devenit virale: „Mi s-a întâmplat același...
Film Now
"Nu trebuie să-i spui numele. Știți cu toții cine e tatăl lui". Fiul de 19 ani al lui Cillian Murphy îi...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...