Daniel Siad, acuzat că recruta fotomodele pentru Jeffrey Epstein, a fost găsit mort în Franţa

Data publicării:
photo-collage.png - 2026-07-22T172048.139
Daniel Siad, acuzat că recruta fotomodele pentru Jeffrey Epstein, a fost găsit mort în Franţa. Foto Profimedia

Daniel Siad, bărbatul acuzat că recruta tinere pentru Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul său din apropierea Parisului. Procurorii francezi au anunţat că urmează să fie efectuată o autopsie pentru stabilirea cauzei decesului. Siad este al doilea bărbat asociat cu Epstein care moare în Franţa, după Jean-Luc Brunel, relatează Reuters și News.ro.

În vârstă de 69 de ani, Daniel Siad, un suedez de origine kabilă (grup etnic berber din nordul Algeriei), era vizat de acuzaţii de viol încă de la declasificarea „dosarelor Epstein”, în care numele său apare de mii de ori.

Cadavrul lui Siad a fost descoperit luni seara. Se va efectua o autopsie pentru a stabili cauza decesului, a declarat Parchetul din Nanterre.

Numele lui Siad a apărut de aproape 2.000 de ori în dosarele Epstein făcute publice de Departamentul de Justiţie al SUA.

Potrivit presei franceze, cel puţin cinci femei l-au acuzat pe Siad de viol şi trafic de persoane, acuzaţii pe care acesta le-a negat.

Avocata lui Siad a declarat pentru Reuters, prin e-mail, că agentul de casting nu a făcut niciodată obiectul unei proceduri judiciare oficiale.

În Franţa, suspecţii sunt plasaţi sub anchetă oficială numai după o anchetă preliminară, ceea ce înseamnă că magistraţii de instrucţie consideră că există motive rezonabile să creadă că a fost comisă o infracţiune.

Siad a declarat postului de televiziune francez BFM, în luna mai, că relaţia sa cu Epstein era strict profesională.

„Daniel Siad nu a încetat niciodată să-şi susţină nevinovăţia”, a spus avocata sa, Meyna Arab-Tigrine. Ea a adăugat că Siad a murit în urma unui atac de cord.

Al doilea bărbat asociat cu Epstein care moare în Franţa

Siad este al doilea bărbat asociat public cu Epstein care a decedat în Franţa. Autorităţile franceze l-au arestat pe agentul de modele Jean-Luc Brunel în 2020, în urma acuzaţiilor că ar fi procurat femei pentru Epstein. Brunel a fost găsit spânzurat în celula sa de închisoare în 2022, după ce petrecuse 14 luni în arest preventiv, în aşteptarea procesului pentru acuzaţii de viol asupra minorilor şi hărţuire sexuală. El a negat acuzaţiile, precum şi orice implicare în traficul sexual al lui Epstein.

Epstein, la rândul său, a murit în închisoare, în 2019, în timp ce aştepta procesul pentru trafic sexual.

Potrivit Le Figaro, Daniel Siad locuia într-o casă unifamilială din comuna Colombes, în departamentul Hauts-de-Seine, unde cadavrul său a fost găsit luni. Conform informaţiilor ziarului francez, bărbatul, care până atunci locuise în principal în Suedia, se mutase la începutul anului în această casă aparţinând unui prieten, după apariţia acuzaţiilor care îl vizau. Numele său figura de mii de ori în dosarele Epstein, făcute publice în ianuarie. Daniel Siad era prezentat acolo drept un „vânător de talente”, care recruta modele din întreaga lume şi le îndruma apoi către Jeffrey Epstein.

După declasificarea dosarelor şi primele acuzaţii aduse împotriva sa, Siad a contestat categoric acuzaţiile, în special în cadrul unor interviuri televizate. „Nu am violat pe nimeni în viaţa mea”, a afirmat el la BFMTV. „Nu am ieşit niciodată cu un model în viaţa mea. Sunt tată de familie”, a argumentat el. „Munca mea consta în a găsi modele şi a le prezenta agenţiilor. Apoi, odată ce agenţia îmi plătea procentul, nu mai aveam niciun contact cu modelele”, s-a apărat, de asemenea, acest recrutor de modele.

Pe de altă parte, fostele modele au denunţat un mod de operare similar. Conform mărturiilor lor, Daniel Siad le-ar fi abordat la Paris, pe bulevardul Montaigne sau pe Champs-Élysées, sub pretextul unor oportunităţi profesionale, înainte de a le pune în legătură cu Jeffrey Epstein sau cu alţi bărbaţi influenţi în scopul exploatării sexuale. La momentul respectiv, toate erau tinere care tocmai împliniseră vârsta majoratului.

Una dintre ele, Ebba Karlsson, a fost prima care a depus plângere, după ce l-a recunoscut pe Daniel Siad în fotografii, cu ocazia declasificării dosarelor. În plângerea sa, adresată Parchetului din Paris, ea a descris un viol care a avut loc în 1990 în incinta unei piscine din Cannes, pe când avea 20 de ani.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații