Davos 2020. Greta Thunberg: Dacă nu tratăm încălzirea globală ca pe o adevărată criză, nu vom rezolva nimic

Data actualizării: Data publicării:
Greta Thunberg
Foto: Gulliver/Getty Images

Forumul economic de la Davos a fost deschis cu o dezbatere la care au participat cei mai tineri activiști pentru mediu, printre care și cunoscuta Greta Thunberg. Este cel mai „tânar” panel organizat vreodatată la Forumul Economic Mondial, informează The Guardian.

Greta Thunberg a vorbit la Davos despre ultimele 18 luni de când a început „greva climatică” și a precizat că datorită ei și altor tineri din întreaga lume care au format „o alianță a mișcărilor pentru mediu”, oamenii sunt mai conștienți acum despre problema schimbărilor climatice. 

„Schimbările climatice și degradarea mediul înconjurător sunt un subiect fierbinte acum, datorită tinerilor care trag un semnal de alarmă. E un pas uriaș pentru că oamenii sunt mult mai conștienți”, a spus Thunberg.

Greta susține însă că nu s-a obținut nimic concret până acum, pentru că emisiile globale continuă să crească.

„Trebuie să începem să ascultăm știința și să tratăm această criză cu importanța pe care o merită. Fără a trata încălzirea globală ca pe o adevărată criză, nu vom rezolva nimic. (...) Timpul se scurge și oamenii mor din cauza schimbărilor climatice”, a declarat Greta Thunberg.

Thunberg a prezentat și un raport al ONU privind schimbările climatice care arată că omenirea mai are doar câțiva ani pentru a acționa împotriva acestora. „Acestea nu sunt părerile nimănui, aceasta este știința”, le-a transmis celor prezenți Greta Thunberg.

De asemenea, la Forumul de Davos au luat cuvântul mai mulți tineri activiști, printre care Natasha Wang Mwansa, o activistă de 18 ani care militează pentru drepturile femeilor din Zambia. Mwansa a transmis un avertisment puternic elitelor globale că tinerii activiști sunt hotărâți să schimbe lumea.

„Suntem capabili să ieșim și să spunem: asta ne dorim”, explică Mwansa. „Generația mai veche are experiență, dar noi avem idei și energie”, a mai transmis aceasta.

Natasha Mwansa adaugă că tinerii activiști ar putea lua în considerare o acțiune mai practică, decât să își limiteze munca la postări pe rețelele sociale.

Salvador Gómez-Colón, care a organizat o mișcarea intitulată „Lumină și Speranță pentru Puerto Rico”, după Uraganul Maria, cere mass-mediei să acorde mai multă atenție problemelor care contează cu adevărat, pentru că că mass-media „are puterea de a ne pune în centrul conversației. Dar se concentrează doar pe povești timp de câteva zile, apoi se plictisesc și nu mai acordă atenție problemelor serioase”.

La forumul economic de la Davos, deschis oficial luni și ajuns la cea de-a 50-a ediție, participă 3.000 dintre cei mai bogați și influenți oameni de pe planetă.

Președintele SUA, Donald Trump participă și el la acest forum, unde va ține un discurs în fața reprezentanților guvernelor lumii, corporațiilor și instituțiilor financiare mondiale. 

Editor: Robert Kiss

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță