Decizie radicală în Austria: Ministerul Educației interzice telefoanele mobile în școli

Data publicării:
Austrian Parliament building in Vienna, capital of Austria on 3 May 2024
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Telefoanele mobile vor fi interzise în şcolile din Austria, a anunţat luni ministrul educaţiei, Christoph Wiederkehr

Chiar dacă în trecut şcolile şi-au făcut propriile reguli în ce priveşte telefoanele mobile, noul regulament naţional marchează o schimbare de abordare, care va sprijini mai bine activitatea profesorilor şi administratorilor şcolari, a precizat ministrul educaţiei, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Şcolile îşi vor putea stabili propriile exceptări de la interdicţie, a adăugat el.

Riscurile de sănătate binecunoscute ale utilizării intense a telefoanelor mobile şi modificările în comportamentul social în şcoli necesită luarea de măsuri, a explicat ministrul.

Contactele interpersonale ar trebui să ia locul privitului la ecranele telefoanelor în timpul pauzelor dintre ore, a mai spus el.

Noua măsură va însemna schimbări şi pentru părinţi. 'Unii părinţi vor să îşi contacteze copiii în mod constant pe parcursul orelor de şcoală', a remarcat el.

Ministrul educaţiei a descris telefonul mobil drept un 'ucigaş de concentrare'.

Potrivit unui expert de la Universitatea de Medicină din Viena, utilizarea intensivă a telefonului mobil tinde să cauzeze iritabilitate şi să provoace tulburări de somn, precum şi depresie şi comportament compulsiv.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Programul de guvernare anunță indexarea pensiilor plus un pachet de ajutoare pentru pensionari în 2027
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro