Declarație-șoc a lui Trump, care admite că discuțiile cu Putin despre Ucraina se referă la „împărțiri teritoriale, etcetera, etcetera”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump announces the F-47 fighter jet - Washington
„O să avem un contract”, a spus Trump despre negocierile cu Rusia. Foto: Profimedia Images

Președintele SUA, Donald Trump, a recunoscut vineri seara, în cadrul unui briefing de presă ținut la Casa Albă, că, în cadrul negocierilor SUA-Rusia referitoare la un acord de pace în Ucraina se discută despre „împărțiri teritoriale”, informează CNN.

Trump a declarat că, în opinia sa, o încetare completă a focului în conflictul ruso-ucrainean va avea loc, foarte probabil, „extrem de curând”.

„O să avem un contract, iar acest contract se negociază în acest moment”, a spus Trump. „E un contract referitor la împărțiri teritoriale, etcetera, etcetera, care se negociază chiar în timp ce vorbim”, a declarat președintele SUA.

În cadrul briefingului de presă, Trump a fost întrebat dacă va impune noi sancțiuni Rusiei, în condițiile în care armata rusă a continuat să bombardeze masiv infrastructura Ucrainei, în ciuda promisiunii făcute de Putin referitoare la încheierea unui armistițiu de 30 de zile în acest sens.

„Ei bine, se bat unii cu alții”, a fost răspunsul lui Trump.

Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014. De asemenea, în toamna lui 2022, după declanșarea invaziei terestre în Ucraina, Rusia a anexat ilegal și alte patru teritorii ucrainene: regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson. În prezent, aceste regiuni sunt toate traversate de linia frontului și sunt toate parțial sau aproape în întregime aflate sub controlul armatei ruse. Până acum, oficialii ucraineni au considerat recunoașterea acestor regiuni de către Rusia drept „o linie roșie” pe care Kievul nu are de gând să o treacă.

Donald Trump a avut marți, 18 martie, o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, în urma căreia, Casa Albă a comunicat că Rusia a fost de acord să oprească atacurile asupra infrastructurii civile și energetice ucrainene. În schimb, Kremlinul a comunicat că Rusia a fost de acord asupra unui armistițiu doar în privința atacurilor asupra infrastructurii energetice. O zi mai târziu, Trump a vorbit cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și i-a promis ajutor în privința furnizării de sisteme antiaeriene necesare Ucrainei.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”