Democrații din Congresul SUA vor ca fostul prinț Andrew să fie audiat în cazul Jeffrey Epstein

Data actualizării: Data publicării:
Prințul Andrew
Foto: Getty Images

Șaisprezece democrați din Camera Reprezentanților a Statelor Unite îi cer fostului prinț Andrew Mountbatten Windsor, fratele decăzut din drepturi al regelui Charles al III-lea, să depună mărturie cu privire la legăturile sale cu Jeffrey Epstein. Comisia consideră că acesta „deține informații prețioase” despre infracțiunile lui Epstein, dar demersul are șanse mici de reușită, scrie 7sur7.be.

Membrii democrați ai Congresului american au cerut joi fostului prinț Andrew, care tocmai a fost destituit din toate funcțiile sale, să depună mărturie în fața lor cu privire la legăturile sale cu defunctul infractor sexual Jeffrey Epstein.

„O audiere care va fi transcrisă”

Scrisoarea a fost adresată celui care acum nu mai poate folosi decât numele de Andrew Mountbatten Windsor, de către 16 membri democrați ai comisiei de supraveghere a Camerei Reprezentanților. „S-a spus public că prietenia dumneavoastră cu domnul Epstein a început în 1999 și că ați rămas apropiat de el în timpul și după condamnarea sa în 2008 pentru proxenetism implicând minori”, afirmă scrisoarea, care menționează și acuzațiile de agresiune sexuală aduse de Virginia Giuffre împotriva fratelui regelui Charles al III-lea.

Comisia consideră că Andrew este susceptibil „să dețină informații valoroase despre infracțiunile comise de Epstein și de complicii săi” și îi cere să „se pună la dispoziție pentru un interviu care va fi transcris”. Aleșii solicită un răspuns „până la 20 noiembrie 2025”.

Însă demersul pare să aibă șanse reduse de succes, având în vedere că democrații sunt în minoritate, iar străinii nu pot fi obligați să se supună acestui tip de solicitare din partea Congresului american.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Alina Sorescu, dezvăluiri la patru ani de la divorțul de Alexandru Ciucu: „Încerc să fiu bine, dar este greu!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce se teme Liviu Teodorescu când vine vorba de fiica lui: „Sper să nu cânte vreodată refrenul ăsta”
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, din nou împreună pe ecrane: „Să lucrez iar cu Josh a fost un vis”
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Casa de Pensii anunță dacă crește pensia celor cu grupe de muncă. „Stagiu suplimentar - contributiv sau nu?”
Digi FM
Au fost căsătoriți șapte decenii. Cum s-au cunoscut prinţul Philip și regina Elisabeta a II-a
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tot ce trebuie să știi despre „Dunesday”, ziua în care Avengers: Doomsday și Dune 3 se bat pentru supremație...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...