Departamentul de Stat al SUA suspendă eliberarea vizelor pentru cetăţenii afgani, după atacul din Washington

Data publicării:
2 US National Guard members shot near White House, condition unclear
O imagine a scenei după ce doi membri ai Gărzii Naționale a SUA au fost împușcați și „răniți grav” în apropierea Casei Albe din Washington DC, Statele Unite, pe 26 noiembrie 2025. Foto: Celal Gunes / Anadolu/ABACAPRESS.COM / Profimedia

Administraţia americană a ordonat diplomaţilor săi din întreaga lume să înceteze procesarea cererilor de viză ale cetăţenilor afgani, potrivit unui document al Departamentului de Stat consultat de Reuters.

Această decizie suspendă de facto programul de imigrare cunoscut sub numele de operaţiunea „Allies Welcome” şi pus în aplicare de Joe Biden pentru a permite mii de afgani care au ajutat forţele americane în timpul războiului din Afganistan să se stabilească în Statele Unite.

Telegrama, trimisă vineri tuturor misiunilor diplomatice americane, indică faptul că agenţii consulari au instrucţiuni să respingă toate cererile de viză din partea cetăţenilor afgani, inclusiv a celor eligibili pentru programul special de imigrare.

Doi membri ai Gărzii Naţionale au fost ţinta unui schimb de focuri care a izbucnit miercuri într-o zonă foarte aglomerată din Washington, capitala federală a Statelor Unite. Unul dintre membrii Gărzii Naţionale grav rănit în atac a decedat ulterior din cauza rănilor.

Presupusul autor al atacului, identificat ca fiind Rahmanullah Lakanwal, a sosit în Statele Unite în 2021 în cadrul programului „Operation Allies Welcome”.

„Departamentul de Stat al preşedintelui Trump a suspendat eliberarea vizelor pentru toate persoanele care călătoresc cu paşaport afgan”, a declarat secretarul de stat Marco Rubio pe reţeaua de socializare X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Întâlnirile deja programate pentru solicitanţii afgani nu vor fi anulate. Cu toate acestea, atunci când vor avea loc, agenţii consulari vor trebui să refuze eliberarea vizelor, precizează telegrama. Toate vizele validate care nu au fost încă tipărite trebuie anulate, iar vizele tipărite trebuie distruse, a adăugat Departamentul de Stat.

Serviciile americane întrerupseseră deja procesarea cererilor de viză ale cetăţenilor afgani pentru o perioadă nedeterminată la începutul săptămânii.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce își învelesc unii oamenii banii în folie de aluminiu. Trucul ciudat recomandat de specialisti
Digi FM
O prăjitură cu nuci a costat-o 1.708 euro pe o pensionară din Elveția. Ce eroare a făcut la plata cu cardul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
„Ce ați vrea, să nu mai participăm la proteste?”. George Simion, reacție după violențele de la protestul din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”