Doi tineri din Kiev s-au căsătorit în ziua invaziei rusești. „Putem muri și am vrut doar să fim împreună înainte”

Data publicării:
un barbat i costum pune verigheta pe degetul sotiei
Doi tineri din Kiev s-au căsătorit în ziua invaziei rusești, Foto: Profimedia

În ziua în care Rusia a declanșat invazia în Ucraina, doi tineri din Kiev, Iarina Arieva și Sviatoslav Fursin, s-au grăbit să se căsătorească. Cununia a avut loc în timp ce în oraș se auzeau sirenele de alarmă pentru raiduri aeriene, relatează CNN.

„A fost foarte înfricoșător”, a spus Arieva, care s-a căsătorit cu partenerul ei la mănăstirea Sf. Mihail din Kiev.

„Ar trebui să fie cel mai fericit moment din viața ta, dar auzi asta”, a spus Arieva, deputat în Consiliul orașului Kiev.

Cuplul plănuia să se căsătorească pe 6 mai și să sărbătorească la un restaurant cu o „terasă foarte, foarte drăguță” cu vedere la râul Nipru, a spus Arieva.

Dar toate acestea s-au schimbat când președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi dimineața o operațiune militară în Ucraina, iar atacul a început în zori, cu rachete.

Invazia s-a răspândit spre centrul și estul Ucrainei, iar forțele ruse au atacat țara din trei părți, afectând viețile a zeci de milioane de ucraineni.

Cei doi tineri, care s-au cunoscut în octombrie 2019 la un protest în centrul Kievului, au decis că vor să se căsătorească acum pentru că nu știu ce le rezervă viitorul.

„Situația este grea. Vom lupta pentru pământul nostru. Putem muri și am vrut doar să fim împreună înainte de toate astea”, a spus Arieva.

După nunta lor, Arieva și Fursin, 24 de ani, inginer de software, s-au pregătit să meargă la Centrul local de Apărare Teritorială pentru a-și uni eforturile pentru apărarea țării.

„Trebuie să ne apărăm țara. Trebuie să protejăm oamenii pe care îi iubim și pământul pe care trăim”, a spus ea.

Arieva nu știe ce sarcină va fi repartizată cuplului.

„Poate că  vom merge să luptăm. Poate că vom ajuta cu altceva. Ei vor decide", a spus ea.

Arieva și-a descris soțul drept „cel mai apropiat prieten al ei de pe Pământ” și spune că speră că într-o zi își vor putea sărbători căsătoria.

„Sper doar că totul va merge normal și vom avea pământul nostru, ne vom păstra țara în siguranță și fericită fără ruși în ea”, a mai spus tânăra.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde e bine să schimbi bani în Egipt. Câtă nevoie ai de cash dacă mergi în vacanță
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...