Donald Trump a investit peste 51 milioane de dolari în obligațiuni într-o singură lună

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele SUA, Donald Trump, a achiziţionat obligaţiuni în valoare de cel puţin 51 de milioane de dolari în luna martie, potrivit declaraţiilor financiare publicate de autorităţi, care indică investiţii diversificate în mai multe sectoare, transmite Reuters.

Documentele depuse la U.S. Office of Government Ethics arată că Trump a realizat 175 de tranzacţii financiare într-o singură lună, valorile exacte nefiind dezvăluite, ci doar intervale estimative pentru fiecare operaţiune.

Cea mai mare parte a activelor achiziţionate o reprezintă obligaţiunile municipale emise de state, autorităţi locale, districte şcolare şi alte entităţi afiliate sectorului public sau parteneriatelor public-private.

Cele mai mari 26 de tranzacţii, fiecare cu valori între 1 milion şi 5 milioane de dolari, au vizat în principal obligaţiuni municipale şi titluri de stat americane, dar au inclus şi obligaţiuni corporative emise de companii precum General Motors şi Weyerhaeuser, precum şi investiţii într-un fond tranzacţionat la bursă (ETF) care urmăreşte obligaţiuni cu randament ridicat.

Portofoliul include şi obligaţiuni corporative din sectoare precum energie, tehnologie, sănătate şi servicii financiare, emise de companii precum Broadcom, Nvidia, Meta Platforms, Microsoft, dar şi de instituţii financiare precum Citigroup, Goldman Sachs şi JPMorgan Chase, alături de producătorul de avioane Boeing.

Valoarea totală maximă estimată a tuturor achiziţiilor de obligaţiuni realizate de Trump în această perioadă se ridică la aproximativ 161 de milioane de dolari.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Când este Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu evoluează în a două semifinală
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii ca să primească înapoi CASS plătite la pensie? Greșeala care îi lasă fără bani
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
"M-a pus în pat lângă acest bărbat foarte cunoscut, care era dezbrăcat". Actrița care a trăit un episod...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...