Economia Coreei de Sud, în pericol. Peste 50.000 de angajați Samsung se pregătesc de grevă: „Sub nicio formă nu ar trebui să aibă loc”

Data publicării:
Samsung
Foto: Guliver/Getty Images

Peste 50.000 de angajați ai gigantului sud-coreean Samsung Electronics urmează să intre joi în grevă, după eșecul negocierilor salariale dintre sindicate și conducerea companiei. Autoritățile de la Seul avertizează că protestul ar putea afecta economia Coreei de Sud și lanțurile globale de aprovizionare cu produse tehnologice, potrivit AFP și Agerpres.

Sindicatele de la Samsung Electronics au anunţat că vor declanşa o grevă în perioada 21 mai - 7 iunie, din cauza lipsei unui compromis.

Conform estimărilor sindicatelor, greva ar putea implica 50.500 dintre membrii de sindicat, dintr-un total de aproximativ 125.000 de angajaţi la nivel naţional.

Aceasta va fi a doua grevă din istoria Samsung Electronics, după un protest care a mobilizat 6.000 de angajaţi în 2024.

Impactul economic ar putea fi semnificativ: Samsung Electronics generează, de una singură, 12,5% din PIB-ul Coreei de Sud, iar cipurile de memorie reprezintă 35% din exporturile ţării.

Greva ar putea afecta şi întreaga industrie tehnologică, deoarece Samsung este cel mai mare furnizor mondial de cipuri de memorie, produse esenţiale pentru serverele centrelor de date, smartphone-uri şi vehicule electrice.

Acest conflict de muncă vine pe fondul unui boom al inteligenţei artificiale, care aduce beneficii producătorilor de cipuri de memorie: în primul trimestru al anului 2026, Samsung Electronics a înregistrat o multiplicare a profitului net de şase ori faţă de anul precedent, până la 27 de miliarde de euro.

Sindicatele solicită o creştere salarială de 7%, eliminarea plafonării bonusurilor şi ca Samsung să aloce 15% din profitul său operaţional bonusurilor. Liderii sindicali denunţă diferenţele salariale semnificative între angajaţii de la divizia de cipuri a Samsung, care primesc bonusuri generoase, şi cei de la alte departamente.

Sindicatul Samsung Electronics (SELU) a anunţat miercuri că a „acceptat propunerea de mediere prezentată” de un organism oficial de mediere, dar că „echipa de conducere a respins-o”. În consecinţă, sindicatul „va declanşa legal o grevă generală mâine”.

„Sub nicio formă nu ar trebui să aibă loc o grevă”, a răspuns conducerea Samsung, declarând că este gata să se angajeze în dialog „până în ultimul moment”. Cu toate acestea, „cedarea la cererile excesive ale sindicatelor ar risca să compromită principiile fundamentale ale guvernanţei corporative”, a transmis grupul sud-coreean, care este un partizan al compensaţiilor bazate pe performanţă.

Un adversar ferm al sindicatelor, fondatorul Samsung, Lee Byung-chul, a promis că nu va permite niciodată crearea acestora în timpul vieţii sale. Acesta a murit în 1987. Primul sindicat a fost înfiinţat la sfârşitul anilor 2010.

Preşedinţia sud-coreeană şi-a exprimat miercuri „regretul profund” în urma eşecului negocierilor, cerând conducerii şi sindicatelor „să facă tot posibilul” pentru a ajunge la un acord „ţinând cont de repercusiunile asupra economiei naţionale”.

Potrivit agenţiei de ştiri Yonhap, Banca Coreei estimează că, în cel mai rău scenariu, o oprire completă a producţiei ar putea reduce rata de creştere a Coreei de Sud cu 0,5 puncte procentuale în 2026. Chiar şi o oprire parţială s-ar putea dovedi dăunătoare, având în vedere că sindicatul NSEU susţine că au avut loc deja opriri ale producţiei pentru întreţinere, ajustări şi inspecţii ale echipamentelor.

Prim-ministrul Kim Min-seok a avertizat duminică asupra „daunelor economice de neimaginat” ale unei greve. El a avertizat că, dacă mişcarea „ameninţă să provoace daune masive economiei”, guvernul ar putea „recurge la toate mijloacele de intervenţie, inclusiv arbitraj de urgenţă”, o procedură specială care suspendă greva timp de 30 de zile.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția importantă pe care o are soția lui Siegfried Mureșan. Cătălina Manea are un venit considerat uriaş de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Millie Bobby Brown, mamă pentru a doua oară la 22 de ani. Cum a ales actrița să anunțe venirea pe lume a...
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de...
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un pescăruș. Imaginile au devenit virale: „Mi s-a întâmplat același...
Film Now
"Nu trebuie să-i spui numele. Știți cu toții cine e tatăl lui". Fiul de 19 ani al lui Cillian Murphy îi...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...