Epidemia de Ebola din Uganda s-a încheiat, anunță Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Data publicării:
profimedia-0725848567
Epidemia de Ebola din Uganda s-a încheiat. Sursa foto: Profimedia Images

Epidemia de Ebola din Uganda s-a încheiat, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi ministrul Sănătăţii din Uganda, la mai puţin de patru luni de la anunţul referitor la debutul epidemiei care a ucis peste 50 de persoane, informează AFP și CNN.

Am adus cu succes sub control epidemia de Ebola din Uganda, a spus ministrul Sănătăţii, Jane Ruth Aceng, cu prilejul unei ceremonii organizate la Mubende, epicentrul epidemiei.

Potrivit OMS, o epidemie este considerată încheiată după ce nu se mai înregistrează cazuri noi timp de 42 de zile consecutive, durată care reprezintă dublul perioadei de incubaţie a Ebola.

Ultimul pacient confirmat ca purtător al virusului a fost externat pe 30 noiembrie, au anunţat autorităţile sanitare.

Uganda a declarat astăzi (miercuri) finalul epidemiei de Ebola, a subliniat OMS într-un comunicat. 

Boala a reapărut pe 20 septembrie în centrul Ugandei, după înregistrarea unui prim caz provocat de o tulpină sudaneză. Au fost înregistrate 142 de cazuri şi 56 de decese.

În prezent, nu există niciun vaccin împotriva tulpinii "sudaneze" a virusului. Dar trei vaccinuri experimentale - unul dezvoltat de Universitatea Oxford şi de Jenner Institute din Marea Britanie, altul de Sabin Vaccine Institute din SUA şi un al treilea de către International AIDS Vaccine Initiative (IAVI) - sunt în prezent testate în Uganda, după primele livrări în decembrie.

Ebola este o febră hemoragică virală adesea fatală. Boala poartă numele unui râu din Republica Democratică Congo (RDC), unde a fost descoperită în 1976.

Uganda s-a confruntat cu şase focare de Ebola, ultimul dintre acestea în 2019. Patru dintre focare au fost cauzate de aşa-numita tulpină sudaneză.

Transmiterea virusului Ebola se face prin fluidele corporale ale unei persoane infectate, principalele simptome fiind febra, vărsăturile, sângerările şi diareea.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Dezvăluirile prințesei Kate după ce a escaladat trei munți în 24 de ore: „Un gest modest de mulțumire pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Lady Gaga a devenit mamă! Cine este logodnicul ei și ce spunea artista despre maternitate
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță