Video Extrema dreaptă germană anunță planuri radicale. Șefa AfD: Vom redeschide Nord Stream și vom dărâma turbinele eoliene

Data actualizării: Data publicării:
Alice Weidel
Foto: Alice Weidel, președintele național AfD / Sursa foto: Profimedia Images

Eoliene dărâmate, revenirea la gazul rusesc și abandonarea politicii climatice a Uniunii Europene și chiar a Uniunii Europene. Asta îi așteaptă pe nemți dacă extrema dreaptă germană ajunge la putere după alegerile din luna viitoare, a spus-o cât se poate de clar lidera AfD. Aceasta a prezentat în weekend planurile formațiunii sale, unele radicale și total anti-europene.

AfD este cotat cu 22% 22% din voturi, în urma conservatorilor, dar înaintea social-democraților lui Olaf Scholz. Partidul de extremă dreapta a adoptat programul electoral în weekend, iar Alice Weidel, președintele național al AfD, a prezentat principalele puncte ale acestuia pe scena conferinței naționale a partidului său.

Alice Weidel, președintele AfD: Închideți complet granițele și întoarceți de la graniță pe oricine intră în țară ilegal, fără acte. Este un mesaj foarte clar pentru întreaga lume: granițele germane sunt închise. Dacă trebuie să se n umească remigrație, foarte bine, să se numească remigrație! Vom pune capăt tranziției energetice și vom abandona politica climatică a UE. Vom conecta centralele operaționale nucleare la rețea, cerem timpi mai lungi de funcționare pentru centralele pe cărbune, pentru că Germania are cele mai sigure, mai curate și mai moderne centrale electrice pe cărbune din lume. Și vom redeschide Nord Stream. Dacă vom fi la conducere, vom dărâma toate turbinele eoliene. Jos cu aceste mori de vânt ale rușinii!

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Pensie și salariu în același timp. Cum poți continua să lucrezi după pensionare în același loc?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...