G7 condamnă Rusia pentru că folosește alimentele ca „instrument de constrângere geopolitică”

Data publicării:
oameni la o masă pătrată
Miniștrii agriculturii din țările G7 s-au reunit, duminică, la Miyazaki, în Japonia. Foto: Profimedia Images

Miniştrii agriculturii din ţările G7 au condamnat, duminică, folosirea de către Rusia a alimentelor „ca mijloc destabilizator şi instrument de coerciţie geopolitică” după invadarea Ucrainei.

„Continuăm să condamnăm în termenii cei mai fermi războiul de agresiune ilegal, neprovocat şi nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată în declaraţia comună adoptată de G7 la finalul reuniunii lor de două zile din oraşul japonez Miyazaki, la care a luat parte şi reprezentantul UE.

Miniştrii agriculturii din Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Uniunea Europeană şi-au exprimat „profunda îngrijorare faţă de impactul devastator pe care războiul îl are asupra securităţii alimentare mondiale, în special prin creşteri bruşte de preţuri la cereale, combustibil şi îngrăşăminte, care îi afectează în mod disproporţionat pe cei mai vulnerabili”, se arată în text.

G7 şi-a manifestat susţinerea pentru iniţiativele întreprinse de UE, Ucraina şi Turcia în vederea deschiderii canalelor de export de cereale din teritoriul afectat de război, unul din cei mai mari producători mondiali, şi, specific, şi-a exprimat „sprijinul ferm” pentru extinderea şi punerea în aplicare a iniţiativei de transport de cereale prin Marea Neagră.

Grupul celor şapte ţări puternic industrializate s-a angajat să-i „sprijine pe cei mai afectaţi de militarizarea alimentelor de către Rusia”, prin măsuri care să le asigure accesul la alimente şi îngrăşăminte.

De asemenea, semnatarii declaraţiei şi-au reafirmat angajamentul de a susţine reconstrucţia şi redresarea Ucrainei, împărtăşind cu această ţară diversele lor experienţe şi expertize agricole, precum şi contribuind la refacerea infrastructurii şi la accesul la finanţare şi la seminţe pentru fermierii ucraineni prin intermediul organizaţiilor internaţionale.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Pentru 35 de bani, un cunoscut supermarket a primit o amendă usturătoare. Totul a pornit de la prețul unei...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...