Vicepreședintele Comisiei pentru Apărare din Parlamentul rus l-a înjurat pe moderator și a plecat, întrebat fiind de ce nu e pe front

Data publicării:
juravliov
Sursa foto: X

Deputatul din Duma de Stat din Rusia, Alexei Juravlev, a provocat un scandal după ce intervievatorul, avocatul Ivan Mironov, l-a întrebat de ce parlamentarul nu participă la operațiunea militară specială (n. red. așa numesc rușii războiul din Ucraina). Alesul, care este și vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare s-a enervat și l-a înjurat pe moderator, după care a plecat continuând să prolifereze cuvinte injurioase.

Avocatul care modera interviul l-a întrebat pe deputat cum ar putea să comenteze prezența sa la Moscova, în condițiile în care el însuși îndeamnă la unitate și la a nu ezita să-și dea viața în zona de conflict.

Ca răspuns, Juravlev a povestit că se află în zona operațiunilor militare speciale din sud-estul Ucrainei încă din 2014. Totuși, potrivit acestuia, deputaților le este „interzis” să participe la acțiuni de luptă.

După aceea, el a adresat cuvinte obscene intervievatorului și a părăsit studioul.

În iunie, Juravlev a declarat că Forțele Armate ale Rusiei trebuie să lanseze atacuri asupra infrastructurii de transport a Ucrainei, pentru a opri raidurile dronelor asupra regiunilor Federației Ruse, inclusiv asupra Moscovei. Potrivit acestuia, este necesar să se înceapă „războiul pe bune”. El a adăugat că, în acest moment, este nevoie de o „operațiune de amploare” în zona de operațiuni speciale.

Anterior, deputatul a propus ca Ucraina să fie recunoscută drept stat terorist. În opinia sa, în acest caz, comunicarea cu Kievul „ar putea fi calificată fără echivoc drept complicitate cu teroriștii”.

Digi24.ro transcrie parțial dialogul dintre cei doi: 

-Deputații sau copiii lor nu sunt pe front, de ce? 

-Cum nu sunt? au fost? 

- Au fost, dar nu a murit nimeni, pare cea mai puțin afectată categorie socială de operațiunile militare, care, de altfel, strigă cel mai tare că oamenii trebuie să meargă pe front.

- Sunt puțin peste 400 de deputați, de ce ar trebui să moară cineva.

- De ce sunteți în Moscova, spunând concomitent că viața nu contează. 

- Eu am fost pe front din 2014, eu acum sunt în campanie electorală acum,

- Dacă aveți nevoie de dovadă scrisă că am fost pe front, să v-o intromisionați (...) 

- Deputaților le este interzis să participe pe front, încearcă să se scuze alesul.

- Mă doare în cot, spune alesul, de ce trebuie să mai stau la interviul vostru de doi bani! După care alesul rus a folosit o expresie injurioasă expeditivă la adresa moderatorului, s-a ridicat și a plecat din studio. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

 

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă în trupa Spice Girls: Mel C a fost mireasă la 52 de ani. Ce cadou i-a făcut Victoria Beckham, deși nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Trucul care îi face pe câini și pisici să bea mai multă apă vara. Ai ingredientul deja în bucătărie
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani