Germania își închide ultimele trei centrale nucleare săptămâna aceasta

Data publicării:
O coloană de fum iese dintr-un turn de răcire al centralei nucleare Isar 2 din Germania, pe 5 aprilie 2023.
Centrala nucleară Isar 2 urmează să fie închisă săptămâna aceasta. Foto: Profimedia Images

Germania îşi menţine intenţia de a renunţa la energia nucleară, în pofida crizei energetice, astfel că sâmbătă ultimele trei reactoare care mai funcţionează vor fi închise, următorul obiectiv major fiind renunțarea la centralele pe cărbune, până în 2038.

Săptămâna aceasta vor fi închise centrala nucleară de la Bade-Wurtemberg, centrala Isar 2 și centrala de la Emsland.

În timp ce numeroase ţări occidentale depind de energia nucleară, cea mai mare economie europeană a decis să pună capăt acestui capitol, arată o analiză efectuată de AFP.

Germania pune în practică decizia de a renunţa la energia nucleară, adoptată în 2002 şi accelerată de Angela Merkel în 2011, după catastrofa de la Fukushima. Acest accident arată că "chiar şi într-o ţară care dispune de tehnologie de vârf, cum este Japonia, riscurile legate de energia nucleară nu pot fi controlate în proporţie de 100%", justifica la acea dată fostul cancelar german, notează Agerpres.

Însă, invadarea Ucrainei de către Rusia ar fi putut să repună totul sub semnul întrebării. Lipsită de gazele naturale ruseşti, Germania s-a confruntat cu unul dintre cele mai sumbre scenarii, care includea riscul de oprire a uzinelor şi lipsa căldurii în plină iarnă.

Cu câteva luni înainte de data fixată anterior pentru închiderea ultimelor trei reactoare, respectiv 31 decembrie 2022, direcţia opiniei publice a început să se schimbe: "în contextul preţurilor ridicate la energie, au apărut voci care au cerut prelungirea duratei de funcţionare a centralelor", mărturiseşte Jochen Winkler, primarul comunei Neckarwestheim, unde centrala nucleară cu acelaşi nume îşi trăieşte ultimele ore.

În acest context, Guvernul condus de Olaf Scholz, din care fac parte şi verzii, ostili energiei nucleare, a decis în final să prelungească durata de funcţionare a ultimelor reactoare pentru a securiza aprovizionarea cu energie, însă doar până la 15 aprilie 2023.

"Poate că ar fi apărut noi discuţii dacă iarna ar fi fost mai dificilă, dacă ar fi fost întreruperi de curent şi penurie de gaze naturale. Însă, am avut o iarnă fără prea multe probleme", graţie importurilor mari de gaze naturale lichefiate, subliniază Jochen Winkler.

Pentru primarul acestui mic orăşel cu 4.000 de locuitori, din care peste 150 lucrează la centrala nucleară, nu mai este posibil să se revină la situaţia anterioară.

Începând din 2003 un număr de 16 reactoare nucleare au fost închise în Germania. Ultimele trei reactoare au furnizat 6% din energia produsă anul trecut în Germania, în condiţiile în care în 1997 ponderea energiei nucleare în mixul energetic a fost de 30,8%. În paralel, ponderea regenerabilelor a urcat la 46% în 2022, de la mai puţin de 25% în urmă cu zece ani.

Cu toate acestea, ritmul actual de extindere a capacităţilor regenerabile nu mulţumeşte nici Guvernul de la Berlin şi nici apărătorii mediului, iar fără un efort serios Germania riscă să nu îşi îndeplinească obiectivele climatice.

Ecuaţia va fi complicată şi mai mult de obiectivul care prevede oprirea tuturor centralelor pe cărbune până în 2038 şi a unui număr important dintre aceste centrale în 2030. Cărbunele este responsabil în continuare de o treime din producţia de electricitate a Germaniei, cu o creştere de 8% anul trecut, pentru a compensa absenţa gazelor ruseşti.

Germania trebuie să instaleze "patru până la cinci centrale eoliene în fiecare zi" pe parcursul următorilor ani, pentru a-şi acoperi nevoile energetice, a avertizat cancelarul Olaf Scholz.

Este vorba de un ritm ridicat comparativ cu cele 551 de unităţi instalate în 2022.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă să deschizi o covrigărie în 2026. Afacerile marilor rețele au trecut de un miliard de lei
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cuvintele unei mame care mai speră să-și revadă copilul: „Dacă într-o zi vei vrea să mă vezi...”. Roxana...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Casa de Pensii, anunț așteptat de pensionarii care iau vineri pensia. „Am trimis banii!” Când ajung pe card?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Apariție rară a fraților Affleck! Ben și Casey s-au reunit la Veneția, la aproape 10 ani de la ultima...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...