Foto Imagini din satelit. Cum arată un câmp bombardat din apropiere de Bahmut

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0749107022
Soledar se află la 10 km nord de Bahmut, a cărui capturare continuă probabil să fie principalul obiectiv operațional imediat al Rusiei. Este foarte probabil ca acțiunea Rusiei pe axa Soledar să fie un efort de a învălui Bahmut dinspre nord și de a întrerupe liniile de comunicații ucrainene. Foto: Profimedia Images

Bătălia de peste cinci luni pentru micul oraș Bahmut din estul Ucrainei a durat atât de mult timp și a provocat atât de multe morți și distrugeri încât, chiar dacă Rusia va învinge, va fi o victorie cu un cost mare, spun experții militari, conform analize făcute de Reuters. La rândul lor, analiștii Institutului pentru Studiul Războiului din Washington au transmis la finalul anului trecut că Rusia a ajuns într-un impas la Bahmut. Separat, ministerul britanic al Apărării a transmis săptămâna aceasta că trupele rusești probabil că au acum controlul asupra celei mai mari părți a orașului Soledar, dar orașul Bahmut (din apropiere) nu va putea fi cucerit prea curând, deoarece forțele ucrainene mențin linii defensive stabile și stratificate și controlul asupra rutelor de aprovizionare.

Imagine din satelit făcută pe 4 ianuarie 2023 de Maxar Technologies, care arată clădiri de apartamente și cratere distruse în Bakhmut. Foto: Profimedia Images
Imagine din satelit făcută pe 4 ianuarie 2023 de Maxar Technologies, care arată clădiri de apartamente și cratere distruse în Bakhmut. Foto: Profimedia Images

Blocuri de apartamente distruse, soldați grav răniți, tranșee pline de noroi și civili care se ascund în pivnițe sub bombardamente neîncetate au devenit scene familiare în Bahmut și în jurul acestuia din regiunea Donețk de când au început luptele. Obținerea controlului asupra orașului, cu o populație de 70-80.000 de locuitori înainte de război, care s-a redus la aproape 10.000 de locuitori, ar putea oferi Rusiei o fereastră pentru a avansa spre două orașe mai mari: Kramatorsk și Sloviansk. De asemenea, lăsa Ucraina fără o intersecție utilă de drumuri și linii de aprovizionare feroviară.

Dar, cu lupte aprige acolo de la 1 august și bombardamente rusești din luna mai, o mare parte din micuțul oraș Bahmut este avariat, în timp ce forțele ucrainene din vest au avut suficient timp să construiască linii defensive în apropiere pentru a se retrage.

bahmut
Orașul Bahmut a fost transformat într-o ruină. Sursă foto: Twitter

Valoarea strategică a orașului Bahmut a fost redusă de fortificarea de către Ucraina a zonei înconjurătoare în lunile care au urmat, ceea ce a complicat lucrurile pentru Rusia. Totuși, confruntarea din Bahmut a căpătat o importanță supradimensionată de ambele părți, deoarece este principalul teatru de luptă în timp ce iarna s-a instalat, au fost desfășurate resurse importante și este prima bătălie din ultimele luni în care Rusia pare să aibă o șansă de a câștiga.

Descrisă ca o „mașină de tocat carne” de către comandanții din ambele tabere, unii experți ruși, ucraineni și occidentali compară lupta cu Primul Război Mondial, în care Germania și Marea Britanie au suferit pierderi uriașe în războiul de tranșee pentru câștiguri teritoriale adesea reduse.

Igor Girkin, un naționalist rus care a contribuit la lansarea războiului din Donbas în 2014 și care se află sub sancțiuni americane, a declarat în luna decembrie că strategia Rusiei în Bahmut a fost „idioată”, adăugând că după posibila capturare a orașului de către Rusia, ucrainenii nu vor face decât să se retragă la o a doua linie defensivă, continuând să construiască alte linii defensive. „Așa arată tocarea apărării inamicului după modelul din Primului Război Mondial”, a spus Ghirkin, susținând că Moscova trebuie să schimbe strategia pe câmpul de luptă și să își desfășoare forțele într-un alt mod.

La rândul său, Michael Kofman, expert în cadrul think-tank-ul american pentru Analiza Securității Naționale, a declarat că Moscova părea angajată în această bătălie din cauza resurselor pe care le-a investit deja, mai degrabă decât din cauza unei „strategii solide”. „Lupta pentru Bahmut nu este lipsită de sens, ci nesigură din punct de vedere strategic pentru Rusia, având în vedere potențialul ofensiv slab și nicio perspectivă de pătrundere chiar dacă orașul este capturat”, a mai declarat Kofman.

Pentru Rusia, Bahmut, pe care îl numește Artyomovsk, așa cum era știut în epoca sovietică, are de mult timp o valoare politică. Aflat pe linia frontului care taie în două regiunea Donețk, în estul Ucrainei, cucerirea orașului Bahmut aduce mai aproape Rusia de controlul deplin al Donbasului, parțial controlat de pro-ruși din 2014. După ce trupele rusești au plecat din nordul Ucrainei în aprilie, într-o retragere umilitoare, Moscova a reformulat public obiectivul său principal de război ca fiind „eliberarea" Donbasului, în mare parte vorbitor de limbă rusă, din care regiunea Donețk reprezintă aproximativ jumătate.

Analistul militar polonez Konrad Muzyka a declarat pentru Reuters că Bahmut a devenit o bătălie de uzură în care „ucrainenii pur și simplu îi epuizează pe ruși”.

Soledar, o victorie mai mult simbolică

O situație similară are loc și la Soledar, un oraș  care se află la doar câțiva kilometri de orașul Bahmut, ce a devenit poate cel mai dinamic punct de pe liniei frontului lung de 1.300 de kilometri, precum și scena unora dintre cele mai aprige lupte ale războiului.

În ciuda declarațiilor unor combatanți ruși cum că ar fi câștigat controlul asupra orașului, luptele continuă la Soledar, notează CNN. Dacă trupele ruse cuceresc într-adevăr orașul, acest lucru ar marca primul câștig al Moscovei în Donbas din ultimele luni, oferindu-i lui Vladimir Putin o veste bună după seria de înfrângeri pe câmpul de luptă din ultimele luni.

Semnificația cuceririi orașului Soledar în termeni militari este minimă. Cu toate acestea, capturarea sa ar permite forțelor ruse, și în special grupului de mercenari Wagner, să-și concentreze atenția asupra orașului Bahmut din apropiere, care reprezintă o țintă încă din vară.

soledar satelit profimedia-0749106496
Cadru din Soledar surprins din satelit pe 10 ianuarie 2023, după luptele care au loc în continuare în oraș. Foto: Maxar Technologies / Profimedia

Cucerirea orașului Soledar ar reprezenta, de asemenea, o victorie simbolică de PR pentru oligarhul rus Evgheni Prigojin, care conduce grupul de mercenari Wagner și care a criticat frecvent gestionarea de către Ministerul rus al Apărării a războiului, pe care rușii îl numesc „operațiune militară specială”.

Forțele armate ucrainene au negat miercuri că forțele ruse au preluat controlul asupra orașului Soledar, declarând și că intensitatea luptelor din zonă ar putea fi comparată cu luptele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Serghei Cerevatîi, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar din est al Ucrainei, a declarat pentru CNN că forțele ucrainene nu au permis trupelor rusești să străpungă liniile de front, iar „orașul nu se află sub controlul Federației Ruse”. Tot Cerevatîi a precizat și că „se duc lupte aprige în prezent”, iar situația este „complicată”.

În plus, oficialul militar ucrainean a descris sugestia că forțele ruse controlează și înconjoară Soledar drept o „operațiune de propagandă”. Serghei Cerevatîi și-a completat declarația cu faptul că forțele ucrainene furnizează trupelor de apărare muniție și alimente, descriind în același timp situația ca fiind „sub control”.

Orașul Soledar a fost, așadar, o țintă pentru forțele ruse încă din luna mai a anului trecut. Cu o populație înainte de război de aproximativ 10.000 de locuitori, Soledar are o valoare strategică mică în sine, dar este un punct de referință în mișcarea rușilor spre vest. Moscova s-a luptat luni de zile să atace Bahmut dinspre est, iar dacă ar captura Soledar, forțele lui Putin ar putea să se apropie de oraș pe o cale diferită.

Zona din jurul Soledar include mari mine de sare, care aparțin întreprinderii de stat Artemsil, cel mai mare producător de sare din Europa, care a oprit producția la scurt timp după invazia Rusiei din 24 februarie 2022. Zona din jurul orașului găzduiește rezerve extinse de sare foarte pură care au fost exploatate la scară industrială încă din 1881.

Miza luptelor de la Soledar pentru liderul grupului Wagner

CNN amintește că unii oficiali americani au speculat că rușii (și liderul grupului Wagner, Prigozhin) sunt interesați să preia controlul asupra minelor de sare şi ghips din apropierea oraşului ucrainean Bahmut. SUA au acuzat anterior mercenarii ruşi că exploatează resursele naturale din Republica Centrafricană Mali, Sudan şi din alte părţi pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ucraina. De altfel, Prigozhin a folosit grupul de mercenari pe care îi conduce în misiunile din Africa și Siria pentru a spori accesul la resurse, inclusiv diamante și petrol, mai notează CNN.

Dar exploatarea faimoaselor mine de sare din Soledar ar necesita investiții mari și un mediu mai liniștit decât în ​​prezent.

Forțele armate ruse nu au avut nimic de sărbătorit de la începutul lunii iulie și au fost nevoite să facă pasul în spate atât la ​​Harkov, cât și în Herson. Prin urmare, capturarea orașului Soledar, în ciuda stării sale de acum, orașul fiind o ruină, ar reprezenta un progres pentru ruși pe câmpul de luptă. Dar ar fi mai degrabă un progres simbolic decât unul substanțial.

Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) a transmis în această săptămână că o eventuală cucerire a orașului Soledar „nu va permite neapărat forțelor ruse să exercite control asupra liniilor de comunicație terestre critice ucrainene în Bahmut”. „Chiar și luând în considerare cele mai generoase pretenții ale Rusiei, capturarea orașului Soledar nu ar însemna o încercuire imediată a orașului Bakhmut”, a mai explicat ISW.

Însă Soledar are o importanță imensă pentru un singur om: Prigozhin. Luptătorii săi din grupul Wagner, mulți dintre ei foști deținuți, au suferit pierderi grele după atacurile ucrainenilor. După luni de zile în care Ministerul rus al Apărării nu a făcut altceva decât să se retragă, Prigozhin este dornic să arate că oamenii săi livrează „victorii” pe front.

Deocamdată, forțele ucrainene par să dețină unele poziții în orașul Soledar. Tactica ucraineană ar putea fi demararea unui val de atacuri de infanterie care pot provoca pierderi mari inamicului. O tactică similară a fost folosită cu succes și în orașul Vuhledar la sfârșitul anului trecut.  Ucraina se apără bine în toate părțile regiunii Donețk pe care încă le deține și i-a forțat pe ruși să folosească cantități uriașe de muniții pentru a face progrese marginale.

Rușii mai pot ataca, dar ineficient

Potrivit ISW, Doctrina militară americană defineşte punctul culminant drept „punctul în care o forţă nu mai are capacitatea de a-şi continua operaţiunile, ofensivă sau de apărare” şi „când o forţă nu poate continua atacul trebuie să adopte o poziţie defensivă sau să execute o pauză operaţională.

Dacă forţele ruse din Bahmut au ajuns într-adevăr la capătul capacităţilor lor, ele ar putea, totuşi, să continue să atace agresiv. Forţele ruse pot continua să efectueze atacuri ineficiente la Bahmut, deşi este foarte puţin probabil ca aceste atacuri să facă câştiguri semnificative din punct de vedere operaţional.

Citește și: Ucraina anunță că a eliminat 100 de ruși la Soledar. Cum arată orașul înainte și după atacul Rusiei, imagini din satelit

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri