Implicarea Rusiei în exploziile de la gazoductele Nord Stream din Marea Baltică „nu poate fi dovedită în acest moment” (procuror)

Data publicării:
scurgeri gaze marea baltica
Ministerul Apărării din Danemarca a publicat imagini din Marea Baltică cu scurgerile de gaze din Nord Stream. Foto: Twitter/ Forsvaret

Anchetatorii germani nu au deocamdată nicio dovadă că Rusia a fost în spatele exploziilor de la gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică.

„Acest lucru nu poate fi dovedit în acest moment. Investigaţiile sunt în curs de desfăşurare”, a declarat procurorul general federal Peter Frank pentru ediţia de duminică a ziarului Die Welt, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Cu ajutorul a două vase de cercetare, au fost luate probe de apă şi sol, precum şi rămăşiţe din conducte, iar locul avarierii conductelor a fost de asemenea documentat cuprinzător, a spus el.

„În acest moment, noi evaluăm toate acestea din punct de vedere criminalistic”, a adăugat el.

La sfârşitul lunii septembrie, un total de patru scurgeri au fost descoperite din cele două gazoducte după explozii produse în apropierea insulei daneze Bornholm din Marea Baltică.

Autorităţile de siguranţă suedeze au declarat în noiembrie că este vorba despre un caz de sabotaj grav - fără însă a numi un vinovat.

Locul producerii exploziilor este în apele internaţionale în Zonele Economice Exclusive ale Danemarcei şi Suediei. Ambele ţări efectuează propriile investigaţii. „Dar suntem în contact”, a spus Frank.

La scurt timp după aceasta, cabluri esenţiale pentru sistemele de comunicaţii radio ale căilor ferate au fost avariate la Berlin şi în statul Renania de Nord-Westfalia din vestul Germaniei. Traficul feroviar în mari părţi ale nordului Germaniei a fost oprit ore întregi.

Biroul procurorului federal investighează de asemenea aceste incidente care au avut loc la 8 octombrie, a spus Frank în interviu, adăugând că ancheta nu este încă finalizată.

„Ce pot spune, cu toate acestea: suspiciunea că a fost o acţiune de sabotaj străină nu ar putea fi fundamentată până acum”, a adăugat el.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei