Indonezia a cerut, în faţa lui Serghei Lavrov, încetarea războiului din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Retno Marsudi și Serghei Lavrov la reuniunea G20 din Bali
Retno Marsudi și Serghei Lavrov. Foto: Profimedia

Retno Marsudi, ministrul de externe al Indoneziei, ţara gazdă a reuniunilor G20 din acest an, a cerut vineri încetarea războiului din Ucraina în prezenţa omologul său rus, Serghei Lavrov.

„Este responsabilitatea noastră să punem capăt războiului cât mai curând posibil şi să ne rezolvăm diferendele la masa negocierilor, nu pe câmpul de luptă”, a declarat ea în deschiderea unei reuniuni a şefilor diplomaţiei grupului, care se desfăşoară la Bali, relatează AFP, citată de Agerpres.

La această reuniune participă secretarul de stat american, Antony Blinken, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, care nu s-au întâlnit de la începutul războiului din Ucraina.

De altfel, este pentru prima dată când ministrul rus se întâlnește față în față cu omologi din țările care au impus sancțiuni Rusiei, după invadarea Ucrainei.

Invazia Ucrainei de către Rusia şi repercusiunile acesteia la nivel mondial asupra economiei şi geopoliticii vor fi în centrul discuţiilor, dar căutarea unui consens se anunţă a fi dificilă, iar schimburile de opinii este de aşteptat să fie tensionate între occidentali şi Moscova.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”