Infirmierii italieni, apel dramatic: „Avem nevoie de voi, nu mai este timp!”

Data publicării:
mana medic

Extenuați, cu moralul la pământ și în permanent pericol de infectare. Aceasta este, pe scurt, situația cu care se confruntă cadrele medicale din Italia, țară în care numărul îmbolnăvirilor este scăpat de sub control. Un videoclip postat pe rețelele sociale vorbește despre toate acestea, despre efortul lor uriaș, dar și despre lipsurile cu care se confruntă într-un sistem medical epuizat, care și-a arătat limitele. 

Mesajul, însoțit de fotografii ce arată sacrificiul fizic al personalului medical, se încheie cu un strigăt dramatic de ajutor adresat populației: „Nu mai este timp!” Iată-l:

„Nu mai este timp.

Nu mai avem paturi pentru pacienți.

Suntem constrânși să reutilizăm dispozitivele de protecție individuală, pentru că nu avem destule.

Suntem într-un constant pericol, riscăm în fiecare zi să ne infectăm.

Pe lângă faptul că trăim cu această teamă constantă, există teama că ducem virusul acasă la noi.

Nu avem timp nici măcar să plângem, decât la sfârșitul turelor extenuante. Vedem moartea, care nu are demnitatea de a fi marcată cum se cuvine. Persoane care sunt departe de cei dragi.

Suntem obosiți, suntem puțini în spitale și pe teren. Mergem acasă la oameni ca soldații pe front. Fără protecție, într-un teritoriu care nu reușește să îndeplinească cerința imensă de tratament.

Suntem singuri.

Dacă nu împiedicăm această avalanșă, vom plăti cel mai scump tribut: falimentul întregului sistem. Și fiecare lucru pentru care are sens viața.

Avem nevoie de spitale, de personal. Imediat, acum, nu mâine! Avem nevoie de profesioniști pregătiți, nu reciclați, nu aruncați pe front ca niște marionete!

Avem nevoie și de voi, dragi cetățeni. Închideți-vă în case, fiecare ieșire îi deschide ușa virusului. Nu ne mai putem permite asta. Nu mai este timp”.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”