Iranul neagă „categoric” orice întâlnire „secretă” cu miliardarul Elon Musk

Data publicării:
ziar iran elon musk
Presa din Iran a comentat sâmbătă presupusa întâlnire între Elon Musk și ambasadorul iranian la ONU. Sursa foto: Profimedia Images

Iranul a negat „categoric” sâmbătă întâlnirea „secretă” dintre miliardarul american Elon Musk şi ambasadorul său la ONU, care ar fi avut loc la New York, şi şi-a exprimat „surpriza” faţă de articolele apărute în presa de peste ocean, potrivit agenţiei Irna.

Cotidianul New York Times a susţinut că omul de afaceri american Elon Musk, susţinător al preşedintelui ales Donald Trump, s-a întâlnit luni cu ambasadorul Iranului la ONU pentru a „atenua tensiunile” dintre Teheran şi Washington.

Ziarul american, care citează două surse anonime iraniene, precizează că întâlnirea de luni, la New York, între Elon Musk şi ambasadorul Amir Saeid Iravani a durat mai bine de o oră.

Iranul „neagă categoric o astfel de întâlnire şi îşi exprimă surprinderea faţă de relatarea presei americane”, a indicat agenţia Irna, citându-l pe purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghai, informează Agerpres.

SUA şi Iran, cândva aliaţi apropiaţi, au rupt relaţiile diplomatice în 1980, la scurt timp după Revoluţia Islamică care a răsturnat dinastia Pahlavi susţinută de Washington.

În timpul primului său mandat de preşedinte (2017-2021), Donald Trump a fost arhitectul unei aşa-numitei politici de "presiune maximă" asupra Iranului şi a restabilit sancţiuni grele, pe care administraţia Biden le-a menţinut.

„Întâlnire ascunsă”, „nouă cale diplomatică”, „trădare” sau îndemn la a nu-i exagera importanţa sunt o parte din variantele cu care a comentat sâmbătă presa din Iran această presupusă întâlnire, înaintea dezminţirii oficiale.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...