Mareaa Galileei, unde Iisus ar fi păşit pe apă şi ar fi săvârşit miracolul înmulţirii pâinilor, este în pericol să sece, din cauza schimbărilor climatice şi a exploatării sale excesive. Israelul, lider mondial în domeniul desalinizării, încearcă acum să rezolve o provocare de proporţii aproape biblice: vrea să pompeze surplusul său de apă desalinizată pentru a umple această mare, cunoscută şi sub numele de Lacul Tiberiada, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Ploile neregulate, temperaturile mari din timpul verii, dar şi deturnările abuzive ale cursurilor de apă au exploatat excesiv acest lac cu apă dulce, situat la 200 de metri sub nivelul mării.
Lacul Tiberiada a servit timp de decenii drept rezervor de apă dulce pentru statul israelian.
În prezent, Israelul vrea să inverseze tendinţa de secare alimentând cu apă acest lac legendar prin intermediul unei reţele complexe de canale, tuneluri şi staţii de pompare construite în anii 1960.
Temperatura locală a crescut cu 2 grade în ultimii 20 de ani
Potrivit lui Noam Halfon, cercetător la serviciul de meteorologie israelian, temperaturile locale au crescut cu 2 grade Celsius pe parcursul ultimelor două decenii, cu vârfuri termice înregistrate în timpul episoadelor de secetă din perioada 2014-2018, ceea ce a dus la un risc de secare pentru Marea Galileei.
„Anumite modele de previzionare arată că vom avea mai puţine precipitaţii în general, cu o scădere cuprinsă între 10% şi 15% începând din a doua jumătate a secolului al XXI-lea”, a precizat Noam Halfon.
O presiune suplimentară: populația se dublează la fiecare 30 de ani
Boomul demografic creşte, de altfel, presiunea pe acest lac de importanţă strategică. „Populaţia se dublează la fiecare 30 de ani. Fără acest proiect (de umplere a lacului), situaţia ar fi îngrozitoare”, a adăugat cercetătorul israelian.
În regiunea dealurilor înverzite din nordul Israelului, muncitorii locali sapă şanţuri pentru a acoperi kilometri întregi de ţevi de canalizare care vor face legătura între uriaşele uzine de desalinizare şi Marea Galileei.
„Imediat după ce apa va circula în reţeaua de canalizare, aducând surplusul de apă produs de uzinele de desalinizare din centrul ţării, vom putea să ridicăm nivelul apei în Marea Galileei, care va deveni un rezervor operaţional”, a declarat Ziv Cohen, inginer la compania israeliană Mekorot şi coordonator al unei părţi din aceste lucrări.
De la deficit la surplus de apă, în 15 ani
Proiectul dispune de un buget de 1 miliard de şekeli (290 de milioane de euro) şi va permite până la sfârşitul anului 2022 inversarea tendinţei de secare, precum şi readucerea la viaţă a acestui rezervor ce era în trecut natural.
Însă, pentru a ajunge la acest rezultat, statul israelian a trebuit să investească masiv în ultimii ani în tehnologii de desalinizare, dobândind astfel o experiență promovată intens, în condiţiile în care Israelul a început să îşi normalizeze relaţiile cu ţările arabe din această regiune, confruntate la rândul lor cu aceeaşi problemă privind accesul la apă potabilă.
„În decurs de 15 ani, Israel a evoluat de la o ţară cu deficit de apă la o ţară în care această resursă există din abundenţă, ceea ce este fenomenal”, a declarat David Muhlgay, CEO-ul companiei Omis Water, care exploatează uzina de desalinizare din Hadera.
Uzina de la Marea Mediterană are nevoie de o cantitate colosală de energie
Acea uzină gigantică transformă astăzi 137 de milioane de metri cubi de apă sărată în apă potabilă în fiecare an - 16% din cantitatea totală de apă potabilă din ţară - şi poate să producă până la 160 de milioane de metri cubi pe an, a subliniat David Muhlgay.
Dar pentru desalinizarea apei de mare, uzina construită pe ţărmul Mării Mediterane are nevoie de o cantitate colosală de energie. Şi întrucât producţia hidroelectrică şi cea nucleară din Israel nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea internă, Israelul contează pe centrale electrice pe cărbune şi pe gaze naturale, precum cele situate la mică distanţă de uzina de desalinizare.
„La ora actuală, nu pot să mă aprovizionez cu energie regenerabilă”, a precizat David Muhlgay, conştient de contradicţiile generate de adaptarea la criza climatică printr-o desalinizare bazată pe o mare intensitate energetică.
Pace prin intermediul apei
Cu toate acestea, experiența israeliană în domeniul desalinizării este foarte apreciată şi favorizează apropieri între ţările din regiune, aşa cum s-a întâmplat după anul 2020, când Israelul şi-a normalizat relaţiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Maroc.
Uzina condusă de David Muhlgay a primit vizita unei delegaţii din Maroc, iar grupul care deţine compania ce exploatează uzina, IDE, l-a trimis pe vicepreşedintele său într-o vizită în Emiratele Arabe Unite.
„Toată lumea se confruntă cu o penurie de apă şi, atunci, favorizarea accesului la apă poate să permită rezolvarea unor probleme”, a adăugat CEO-ul israelian.
Israelul conrolează principalele resurse de apă din Cisiordania. Palestinienii sunt nemulțumiți
Inovaţia israeliană nu a reuşit însă să atenueze deocamdată conflictul israeliano-palestinian, care abordează şi el împărţirea resurselor de apă, a precizat Ayman Rabi, directorul executiv al Palestinian Hydrology Group, un ONG care se ocupă de această chestiune.
Israelul controlează principalele resurse de apă din Cisiordania, teritoriu palestinian situat lângă Marea Galileei.
Conform Acordurilor de pace de la Oslo semnate în anii 1990, Israel vinde apă palestinienilor, însă distribuţia apei nu a urmat ritmul înregistrat de creşterea demografică locală.
Pentru a face faţă acestei situaţii, palestinienii au început să planteze culturi agricole care necesită mai puţină apă şi depun eforturi pentru captarea şi reutilizarea apei de ploaie.
„În aceste condiţii, da, bineînţeles că ei (israelienii, n.r.) se prezintă ca exportatori de apă, dar eu nu cred că acest lucru va avea un impact asupra palestinienilor”, a adăugat Ayman Rabi.
Editor : Luana Pavaluca
