Kamala Harris şi Tim Walz vor acorda mâine, la CNN, primul lor interviu din campanie

Data publicării:
Kamala Harris și Tim Walz
Kamala Harris și Tim Walz se pregătesc de primul interviu televizat, împreună. Foto: Profimedia

Kamala Harris şi Tim Walz vor acorda joi la postul de televiziune CNN primul lor interviu din campanie. În același timp, dezbaterea Kamala Harris - Donald Trump de la ABC News rămâne incertă, scrie News.ro

Cei doi politicieni vor sta de vorbă cu CNN, în Georgia, iar interviul va fi difuzat joi la ora locală 21:00 (vineri, ora 04:00, ora României), relatează BBC.

Aceasta va fi prima discuţie aprofundată a celor doi candidaţi democraţi cu un jurnalist de când preşedintele Joe Biden a ieşit din cursă şi a susţinut-o pe Kamala Harris ca înlocuitor al său, în urmă cu mai bine de cinci săptămâni.

De când vicepreşedinta SUA a ajuns în fruntea listei democrate, adversarii republicani au criticat-o pentru că aparent ar evita presa şi au acuzat-o că nu le prezintă alegătorilor planurile sale prezidenţiale. Trump a declarat în timpul unei conferinţe de presă recente că Harris „nu poate da un interviu”, deoarece nu este „competentă”.

Interviul comun de la CNN, cu Dana Bash, va fi primul test important pentru Harris şi Walz în calitate de coechipieri şi le oferă ocazia de a atenua aceste critici. De asemenea, îndeplineşte promisiunea vicepreşedintei de a programa un interviu până la sfârşitul lunii.

Discuţia de la CNN va fi una dintre puţinele ocazii pentru alegătorii din întreaga ţară de a auzi mai multe detalii despre poziţiile politice ale campaniei Harris-Walz înainte de ziua alegerilor din 5 noiembrie.

Vicepreşedinta Kamala Harris - care s-a bucurat până acum de o campanie bazată pe „vibraţii bune” - a evitat însă până acum unele dintre gafele şi derapajele suferite de echipa republicană în faţa presei, mai ales că ea a avut câteva experienţe proaste cu presa în primii doi ani ca vicepreşedinte, notează BBC.

Un interviu în 2021 cu Lester Holt de la NBC pe tema imigraţiei şi a frontierei de sud a SUA pare să fi dus în special la limitarea ulterioară a angajamentului ei cu presa .

Rămâne de văzut ce efect ar putea avea acest interviu la CNN asupra campaniei lui Harris, în condiţiile în care mai multe sondaje de opinie realizate la nivel naţional arată că aceasta îl devansează pe Trump chiar şi cu şapte puncte procentuale, o răsturnare radicală de situaţie pentru democraţi, care începuseră să rămână în urma republicanilor în mai multe curse electorale atunci când Joe Biden era candidatul.

Dezbaterea contra lui Trump

Interviul de la CNN intervine în condiţiile în care campania prezidenţială a vicepreşedintei Kamala Harris a respins marţi afirmaţia rivalului republican Donald Trump potrivit căreia cele două părţi ar fi convenit asupra microfoanelor închise pentru dezbaterea prezidenţială din 10 septembrie. Problema rămâne un subiect de discuţie în curs cu reţeaua gazdă, ABC, a declarat un oficial al campaniei Harris, citat de Reuters.

Într-o postare pe reţelele sociale la începutul zilei de marţi, Trump declarase că s-a ajuns la un acord şi că regulile pentru dezbaterea de luna viitoare vor fi aceleaşi cu cele de la dezbaterea CNN din 27 iunie pe care a avut-o cu preşedintele Joe Biden, a cărui prestaţie slabă l-a determinat să renunţe la cursa din 2024 şi să o propulseze în locul lui pe Kamala Harris.

„Dezbaterea va fi în picioare, iar candidaţii nu pot aduce notiţe sau alte însemnări. De asemenea, ABC ne-a dat asigurări că va fi o dezbatere 'corectă şi echitabilă' şi că niciuna dintre părţi nu va primi întrebările în avans", a scris Trump.

Dezbaterea de la CNN s-a desfăşurat fără public în sală, iar postarea lui Trump nu a făcut nicio referire la acest lucru în privinţa dezbaterii de la ABC.

Campania lui Harris a indicat însă că termenii dezbaterii de la ABC nu au fost stabiliţi.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...