Kim Kardashian nu crede că omul a ajuns pe Lună. NASA o invită la următoarea lansare: „Am fost acolo de șase ori”

Data publicării:
kim kardashian
Foto: Kim Kardashian / Sursa foto: Profimedia Images

La peste jumătate de secol de la prima misiune Apollo, NASA continuă să combată teoriile conspirației care neagă aselenizarea. Ultima care a alimentat această idee este vedeta americană Kim Kardashian, care a declarat într-o emisiune că nu crede că oamenii au ajuns vreodată pe Lună. Agenția spațială i-a răspuns prompt, reafirmând realitatea celor șase misiuni reușite și invitând-o pe Kardashian la următoarea lansare a programului Artemis.

Într-un episod recent al unui podcast american, Kim Kardashian a mărturisit că este atrasă de teoriile conspirației și că, printre acestea, se numără și cea potrivit căreia aselenizarea din 1969 nu ar fi avut loc. Vedeta de reality-show a afirmat că a văzut un interviu cu astronautul Buzz Aldrin, în care ar fi interpretat greșit o glumă drept dovadă că misiunea Apollo 11 ar fi fost falsificată.

„Îți trimit o mulțime de articole, interviuri despre Buzz Aldrin și celălalt (Neil Armstrong, n.r.). O fată îl întreabă care a fost cel mai înfricoșător moment, iar el îi răspunde că nu a existat niciun moment înfricoșător, pentru că nu s-a întâmplat (aselenizarea, n.r.). Ar fi putut fi înfricoșător, dar nu a fost, pentru că nu s-a întâmplat. Eu nu cred că s-a întâmplat. Mă concentrez tot timpul pe conspirații”, a declarat Kim Kardashian.

Afirmațiile au devenit rapid virale, iar administratorul interimar al NASA a reacționat pe rețelele sociale.

„Am fost pe Lună de șase ori!”, a scris el, adăugând că agenția spațială este pregătită să trimită o nouă echipă de astronauți pe satelitul natural al Pământului în cadrul programului Artemis, care va marca revenirea oamenilor pe Lună.

În același mesaj, oficialul NASA a invitat-o pe Kim Kardashian să asiste la următoarea lansare a misiunii Artemis, „pentru a vedea cu propriii ochi ce înseamnă știința, nu conspirațiile”.

Agenția americană a desfășurat între anii 1969 și 1972 șase misiuni reușite de aselenizare, în cadrul programului Apollo, în care 12 astronauți au pășit pe suprafața Lunii. În pofida dovezilor fotografice, video și a probelor aduse pe Pământ, teoriile conspirației continuă să persiste, în special în mediul online.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”