La un an de la atacul Hamas din 7 octombrie, Netanyahu spune că Israelul duce un război pe șapte fronturi

Data publicării:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu spune că, la un an de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului, țara sa luptă pe șapte fronturi, potrivit CNN.

„Astăzi, Israelul se apără pe șapte fronturi împotriva dușmanilor civilizației”, a spus el, enumerând Hezbollahul susținut de Iran în nord, Hamas în Gaza, rebelii Houthi din Yemen, „teroriști” din Cisiordania și milițiile șiite din Irak și Siria.

„Și luptăm și împotriva Iranului, care săptămâna trecută a tras peste 200 de rachete balistice direct asupra Israelului și care stă în spatele acestui război pe șapte fronturi împotriva Israelului”, a spus Netanyahu.

El a spus că își menține promisiunea de a schimba balanța puterii în nord, între Israel și Liban. Israelul a lansat aproape 9.000 de atacuri în Liban începând cu 8 octombrie, iar Hezbollah a lansat 1.500 de atacuri în același interval de timp, potrivit datelor organizației Armed Conflict Location and Event Data.

Referindu-se la Gaza, Netanyahu a spus că Israelul are dreptul să se apere și că nu îi va uita pe cei 101 ostatici aflați încă în mâinile Hamas.

„Ne-am angajat cu toată ființa să-i aducem acasă”, a spus el.

Cel puțin 41.825 de persoane au fost ucise în Gaza începând cu 7 octombrie anul trecut, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, controlat de Hamas.

Pe de altă parte, Netanyahu spune că trebuie să le fie „rușine” președintelui francez Emmanuel Macron și altor țări care cer embargouri asupra armelor pentru Israel, dacă acestea sunt folosite în Gaza.

„Fiți siguri că Israelul va lupta până când bătălia va fi câștigată – pentru noi și pentru pace și securitate în lume”, a adăugat Netanyahu.

Peste 1.400 de oameni au fost uciși în loviturile israeliene din Liban în ultima lună și aproape 7.500 au fost răniți, potrivit ministerului libanez al Sănătății.

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a pronunțat sâmbătă în favoarea opririi livrărilor de arme către Israel, dacă aceste arme sunt folosite în conflictul din Fâşia Gaza, în războiul declarat împotriva mișcării Hamas.

„Cred că, astăzi, prioritatea este să revenim la o soluţie politică, să încetăm să livrăm arme pentru luptele din Gaza. Franţa nu furnizează astfel de arme Israelului”, a spus Macron.

Omologul său american Joe Biden a refuzat până în prezent să sisteze livrarea către Israel a armelor şi muniţiilor necesare operaţiunilor militare din Fâşia Gaza, oprind doar un transport de bombe aeriene în luna mai. În schimb, Regatul Unit a anunţat în septembrie suspendarea a aproximativ 30 de licenţe de export de arme către Israel, dintr-un total de 350, după ce o analiză a concluzionat că există riscul ca acestea să fie utilizate cu încălcarea normelor umanitare internaţionale.

Qatar, un mediator-cheie în negocierile pentru încetarea focului în Gaza, a spus că declaraţia lui Macron este „un pas important şi binevenit spre încheierea războiului”.

Şi Iordania a salutat remarcile liderului francez şi a subliniat „importanţa impunerii unei interdicţii complete asupra exportului de arme către Israel”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Grupa a II-a de muncă. Puncte şi spor de vechime, în 2025
Digi FM
Angelina Jolie, vizită surpriză la Herson, în sudul Ucrainei. A mers la o maternitate şi la un spital pentru...
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Anthony Hopkins, despre decizia de a-și părăsi prima soție și fiica de doar un an: „Cel mai mare regret, dar...
Adevarul
Scandal fără precedent la Miss Universe: reprezentanta Mexicului, insultată de director. Mai multe concurente...
Newsweek
Care pensii vor scădea la mica recalculare? Aceste venituri nepermanente vă aduc o pensie mai mică
Digi FM
Carmen Brumă atrage atenția că un aliment natural, considerat medicament, te poate împiedica să slăbești...
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Brad Pitt o dă în judecată pe Angelina Jolie. De ce îi cere 35 de milioane $. Noi mesaje ies la iveală în...
UTV
Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Fratele său va...