Macron anunţă că Franţa va livra Ucrainei noi rachete Aster şi avioane de luptă Mirage

Data publicării:
aeronava mirage in zbor
Aeronavă Mirage. Foto: Profimedia

Franţa va livra Ucrainei noi rachete antiaeriene Aster în „zilele următoare”, precum şi avioane de luptă Mirage, a anunţat vineri preşedintele Emmanuel Macron aliaţii Ucrainei reuniţi în videoconferinţă, relatează AFP.

„Vom furniza zilele următoare noi rachete Aster, noi programe de antrenament şi noi avioane Mirage”, a declarat el de la Paris, fără a oferi alte detalii.

Până în prezent, Franţa a livrat Ucrainei trei avioane Mirage 2000 din cele şase promise. Una dintre aeronave a fost doborâtă în iulie.

Rachetele Aster 15 şi 30, produse în cooperare între Paris şi Roma, funcţionează cu sistemul SAMP/T MAMBA, un sistem franco-italian de apărare aeriană, echivalent cu sistemul american Patriot.

Cele două ţări au furnizat Ucrainei un număr nespecificat de astfel de rachete pentru apărarea sa aeriană, Kievul solicitând un număr mai mare de astfel de arme pentru a se putea apăra, notează AFP, citată de Agerpres.

„Este foarte important să ne continuăm eforturile pentru a sprijini Ucraina şi pentru a face presiune asupra Rusiei”, a subliniat Macron în faţa liderilor Coaliţiei Voluntari, ce reuneşte ţările europene care ajută militar Ucraina şi sunt dispuse să-i ofere garanţii de securitate post-război.

Reuniunea este coprezidată de premierul britanic Keir Starmer, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de la Londra, şi de preşedintele francez.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cultura care poate valora cât un apartament după o singură recoltă. Produce peste 20 de tone la hectar
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...