MAE: 346 de români și străini au fost repatriați din Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică

Data actualizării: Data publicării:
Aeronavă Tarom
Un avion TAROM a fost lovit de fulger și s-a întors din drum. Foto: Shutterstock

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma demersurilor efectuate de Celula de Criză, 346 de cetăţeni români şi străini au fost repatriaţi din Israel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu două curse operate de compania TAROM - 189 prima cursă, respectiv 157 cu al doilea zbor -, măsură luată în contextul deteriorării situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza.

MAE informează că o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv şi a Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah s-a deplasat la Aeroportul Ben Gurion pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi pe aeroport.

„Totodată, reprezentanţii Celulei de Criză a MAE s-au coordonat cu autorităţile israeliene şi cu Patriarhia Română pentru gestionarea grupurilor de cetăţeni români şi de pelerini români aflaţi pe Aeroportul Ben Gurion, în vederea asigurării cazării acestora, până la identificarea unor soluţii de repatriere. MAE foloseşte acest prilej pentru a adresa mulţumiri autorităţilor israeliene pentru sprijinul oferit în vederea repatrierii în siguranţă a cetăţenilor români”, arată un comunicat de presă al ministerului.

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Statul Israel să îşi reprogrameze călătoria şi să urmărească rubrica „Alerte de călătorie” de pe pagina de internet a MAE - https://www.mae.ro/travel-alerts/2938.

Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro şi la numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum şi cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactaţi.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://telaviv.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en şi www.mae.ro - rubrica „Sfaturi de călătorie” şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis a declarat la Lisabona că în jur de 800 - 900 de români se află în Israel, mulţi dintre aceştia fiind turişti, şi că se caută soluţii pentru aducerea în ţară a celor care vor să revină rapid.

„Sunt destul de mulţi români în momentul acesta în Israel. Din datele pe care le avem până acum, sunt între 800 - 900 de români, mulţi sunt turişti, alţii sunt în pelerinaje. Deocamdată, nu avem informaţii că ar fi în dificultate, dar, cum se spune, situaţia este în evoluţie şi în orice moment poate să apară ceva nou. Noi căutăm deja soluţii pentru a-i aduce în ţară pe cei care vor să revină rapid. Acest lucru va fi posibil, cred, în curând”, a spus şeful statului la Palatul Belem, în cadrul declaraţiilor comune susţinute cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri