Alegeri legislative anticipate în Israel, cu miză de referendum pentru premier

Data publicării:
isaac herzog cu nevasta la vot - 7299807-AP Mediafax Foto-ARIEL SCHALIT

Liderul laburist, Isaac Herzog FOTO: AFP/ Mediafax Foto

Potrivit sondajelor de opinie realizate de cele mai importante ziare din Israel, Alianţa Sionistă condusă de liderul Partidului Laburist, Isaac Herzog, ar obţine 25 sau 26 de locuri din cele 120 ale parlamentului de la Ierusalim.

Partidul Likud al premierului actual, Benjamin Netanyahu, este cotat cu doar 21 sau 22 de mandate de deputat, în condiţiile în care premierul a militat puternic în campanie împotriva retragerii israeliene din teritoriile ocupate în 1967.

Liderul laburist, Isaac Herzog, a încheiat o alianţă electorală cu formaţiunea fostei şefe a diplomaţiei israeliene, Tzipi Livni, fostă colegă de partid cu Benjamin Netanyahu.

Isaac Herzog, fost ofiţer în trupele speciale şi fiul unui fost preşedinte al Israelului, are 54 de ani şi a fost deputat din anul 2003. Dacă Alianţa Sionistă va câştiga alegerile, Isaac Herzog şi Tzipi Livni vor împărţi postul de premier al Israelului, câte doi ani fiecare.

În condiţiile în care îşi vede postul ameninţat, premierul Benjamin Netanyahu a acuzat că guverne străine vor să-l înlăture de la putere.

Scrutinul a început la ora locală 7:00 și se încheie la ora 22:00, iar israelienii au primit zi liberă pentru a merge să voteze. Cele 10.000 de birouri de vot sunt deschise în școli, spitale sau chiar închisori.

Netanyahu și soția sa, Sara, au votat la câteva minute după deschiderea urnelor, într-o școală din Ierusalim. „Nu va fi un guvern de uniune cu Partidul Laburist. Voi forma un guvern național”, adică de dreapta, a declarat premierul după ce a votat.

Configurația celui de-al 20-lea legislativ al Israelului se va contura în noaptea de marți spre miercuri. Imediat după închiderea urnelor vor fi date publicității rezultatele unor exit-poll-uri.

Totuși, israelienii riscă să aibă de așteptat mai multe săptămâni până vor afla numele viitorului premier. Sub presiunea sondajelor nefavorabile, premierul Netanyahu a dat o lovitură dreptei declarând, în ultimele ore de campanie, că nu va agrea ideea coexistenței unui stat palestinian.

Aceste legislative anticipate sunt, în mare măsură, un referendum pentru Netanyahu. În vârstă de 65 de ani, el este premier din martie 2009 și se află la putere de aproape un deceniu, dacă punem la socoteală și primul dintre cele trei mandate ale sale, din 1996 până în 1999. Însuși Netanyahu a provocat aceste alegeri anticipate, rupând, la sfârșitul anului trecut, alianța guvernamentală pe care o formase cu greu cu doi ani mai înainte.

În cursa electorală sunt înscrişi 25 de competitori. Sunt posibile alianțe complexe între 11 dintre aceștia (de dreapta, stânga, centru, ultraortodocși, arabi), iar votul riscă să dea startul unor intense negocieri pentru formarea unui guvern.

Potrivit sistemului israelian, este numit premier nu neapărat șeful listei câștigătoare, ci cel care, dintre cei 120 de deputați aleși, este capabil să constituie o coaliție care să aibă majoritatea.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...