Anchetă federală extinsă în SUA privind mașinile Tesla. Componenta esențială, care poate face diferența între viață și moarte

Data publicării:
Tesla
REUTERS/Beck Diefenbach

Tesla a fost somată de Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) să furnizeze documente detaliate în cadrul unei investigaţii ample privind posibile defecte de siguranţă ale mânerelor sale de uşi retractabile, care ar putea bloca pasagerii în interiorul vehiculului, transmite CNBC.

Autorităţile americane au anunţat că au primit noi plângeri de la proprietarii Tesla, chiar şi după lansarea oficială a anchetei, în septembrie. Mulţi dintre aceştia au raportat că nu au putut intra sau ieşi din maşini din cauza pierderii de putere a bateriei sau a altor defecţiuni ale sistemului electronic de deschidere a uşilor.

În unele cazuri, copii au rămas blocaţi în vehicule supraîncălzite, fiind necesară intervenţia echipajelor de urgenţă sau spargerea geamurilor pentru a-i elibera.

Biroul pentru Investigaţii privind Defectele al NHTSA a declarat că, până la 27 octombrie 2025, a primit 16 rapoarte privind nefuncţionarea mânerelor exterioare din cauza unei tensiuni insuficiente a bateriei de 12 volţi la anumite modele Tesla Model Y din 2021.

Ancheta a fost declanşată după un articol al Bloomberg, care a dezvăluit incidente în care persoane au fost rănite sau chiar au murit după ce au rămas blocate în maşini Tesla în urma unor coliziuni sau pene de curent care au împiedicat deschiderea uşilor.

Într-un interviu ulterior, designerul-şef al Tesla, Franz von Holzhausen, a afirmat că firma intenţionează să modifice designul mânerelor, recunoscând problemele de utilizare în situaţii de urgenţă.

Citește și

Tesla, considerată parțial vinovată pentru un accident fatal. Mașina folosise pilotul automat. Ce daune va plăti firma lui Musk

Noi standarde de siguranță

Companii concurente, precum Rivian, analizează la rândul lor posibile revizuiri ale mânerelor retractabile, în timp ce Volkswagen a anunţat că nu va adopta acest tip de design, CEO-ul Thomas Schäfer explicând: „clienţii nu îl doresc”.

În paralel, China pregăteşte noi standarde de siguranţă auto, care vor impune mânerelor de uşi mecanisme de urgenţă mai vizibile şi mai uşor de folosit. Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei din China a publicat deja un proiect de reglementare, aflat în consultare publică până la 22 noiembrie.

Investigaţia NHTSA vizează toate vehiculele Tesla Model Y din 2021 vândute sau închiriate în SUA, precum şi modelele Model 3 şi Model Y produse între 2017 şi 2022.

Ancheta include analiza sistemelor de deschidere a uşilor, a bateriilor de 12V, a software-ului şi a altor componente relevante.

Tesla are termen până la 10 decembrie pentru a furniza informaţiile solicitate, riscând amenzi de până la 27.874 de dolari pe zi pentru fiecare încălcare, cu un plafon maxim de 139,3 milioane de dolari, dacă nu răspunde complet şi la timp la cererea autorităţilor.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”