Averea lui Vladimir Putin, un secret bine păzit 

Data publicării:
Conferinta anuala Vladimir Putin kremlin 2

Nu se întâmplă des ca un oficial, fie el şi american, să spună public că Vladimir Putin este corupt. Mai mult chiar, sub-secretarul Trezoreriei SUA. a vorbit în numele administraţei de la Washington, nu în nume personal.

„Ceea ce vă pot spune este că Vladimir Putin câştigă un salariu de aproximativ 110.000 de dolari pe an. Dar nu aceasta este informaţia corectă despre averea sa. Are deja experienţă în a-şi camufla averea reală. (Reporter: Vladimir Putin este corupt?), Da, noi aşa credem. (Reporter: De când ştiu Statele Unite faptul că, aşa cum spuneţi, Vladimir Putin este corupt?) Cred că de mulţi, mulţi ani”, a spus Adam Szubin. 

Kremlinul nu şi-a bătut prea mult capul cu această declaraţie. A răspuns că astfel de afirmaţii nu merită o replică pentru că sunt pură ficţiune.

Un raport secret al CIA din 2007, dezvăluia că averea preşedintelui rus se ridică la aproximativ 40 de miliarde de dolari. Adam Szubin nu a comentat acest raport, dar nu s-a sfiit să spună că Vladimir Putin a adunat, în ultimii ani, o avere fabuloasă.

„L-am văzut îmbogăţindu-şi prietenii, aliaţii apropiaţi şi marginalizându-i pe aceia pe care nu-i consideră prieteni - folosind capitalul public. Fie că este vorba de resursele energetice ale Rusiei sau de alte contracte cu statul, el direcţionează totul spre cei despre care crede că îi sunt de ajutor şi îi exclude pe ceilalţi. În viziunea mea, aceasta este imaginea corupţiei”, a explicat Adam Szubin.

Karen Dawisha, scriitoare americană şi profesor în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice al Universităţii Miami, a publicat acum doi ani o carte, „Cleptocraţia lui Putin. Cine deţine Rusia?”, în care analizează modul în care liderul de la Kremlin şi apropiaţii săi au acumulat averi şi putere.

„Are un nivel de trai care depăşeşte cu mult orice ar deţine oricine din Occident, chiar şi cei foarte bogaţi. Este acelaşi nivel de trai pe care îl vedem la prinţii saudiţi”, a spus Karen Dawisha.

Freedom House: Rusia, o ţară foarte coruptă

Discuţiile despre averea lui Vladimir Putin sunt strâns legate de discuţiile privind fenomenul corupţiei din Rusia. Un raport al Freedom House cataloghează Rusia drept una dintre cele mai corupte ţări din lume. Pe o scară de 1 la 7, unde 7 înseamnă „cel mai corupt", Federaţia Rusă are un punctaj de 6,7.

În Rusia, corupţia este precum vodka. Toată lumea ştie că face rău, dar nimeni nu-şi imaginează viaţa fără ea”, nota jurnalistul Ivan Krastev într-un articol publicat în The New York Times, în care face o analiză a modului în care Kremlinul înţelege să lupte împotriva corupţiei.

Şi ruşii ştiu că e corupţie în ţară, iar o treime dintre ei cred că e, practic, imposibil ca ţara să scape de ea. E rezultatul unui sondaj realizat în noiembrie 2014 de o organizaţie independentă, non-guvernamentală de la Moscova.

Tot jurnalistul Ivan Krastev, corespondentul în Balcani al The New York Times, explică de ce Vladimir Putin nu e interesat să declanşeze lupta împotriva corupţiei. Nu pentru că s-ar afla el însuşi în mijlocul acestui edificiu financiar, ci pentru că foloseşte corupţia ca instrument de control politic.

În primul rând, corupţia reprezintă o preocupare şi un motiv de îngrijorare pentru clasa de mijloc. Ori, în Rusia, clasa de mijloc este formată de micii funcţionari care nu ar fi străini de acest fenomen şi, atunci, preocuparea rămâne nerostită. În al doilea rând, spune jurnalistul The New York Times, declanşarea unei campanii anticorupţie ar însemna un îndem pentru schimbare în Rusia, iar liderul de la Kremlin fix schimbare nu-şi doreşte, deci nu agită apele.

Prioritatea numărul unu a Kremlinului nu este să cureţe sistemul de elitele corupte, ci să le naţionalizeze. Elitele din Rusia au dreptul să fie corupte, dar doar dacă şi-au dovedit loialitatea”, este concluzia lui Ivan Krastev.

Citiți și: 
Țara în care 750.000 de oameni au fost pedepsiți pentru corupție
Corupție. Țara cu 23.000 de bugetari-fantomă
Țara cu cea mai puțină corupție
Topul naţional al fraudelor din Sănătate. Cum dispar banii pentru spitale şi medicamente

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...