Cadavru descoperit într-o grădină din Londra. Bărbatul ar fi căzut dintr-un avion care survola zona

Data publicării:
cer-zbor avion-lp
Foto: Digi24

Un cadavru descoperit într-o grădină din sudul Londrei ar fi al unui pasager clandestin care a căzut din compartimentul trenului de aterizare al unui avion al companiei Kenya Airways, a informat poliţia metropolitană, transmite dpa, citată de Agerpres.

Poliţia încearcă să identifice cadavrul, despre care se crede că ar fi al unui bărbat, după ce a fost descoperit duminică după-amiaza la o adresă rezidenţială din Clapham.

În acest stadiu, poliţia crede că bărbatul era un pasager clandestin care a căzut de pe trenul de aterizare al unei curse Kenya Airways care zbura spre aeroportul Heathrow”, a comunicat poliţia londoneză.

„Un rucsac, apă şi ceva mâncare au fost descoperite în compartimentul trenului de aterizare imediat după ce avionul a aterizat pe aeroport”, a menţionat poliţia.

Agenţia Press Association (PA) a citat un vecin potrivit căruia corpul 'a aterizat la un metru distanţă' de un bărbat care făcea baie de soare în curtea din spate.

„Am auzit un ''poc'', am urcat la etaj să mă uit pe fereastră', a povestit vecinul. '(Cadavrul) era complet îmbrăcat. M-am uitat mai bine şi am văzut sânge peste tot, pe gardul grădinii”, a continuat el.

„Capul lui nu arăta bine. Mi-am dat seama imediat că a căzut”, a mai spus vecinul, potrivit căruia o persoană care urmărea avionul a văzut căderea.

Conform poliţiei, decesul nu este considerat unul suspect, o anchetă urmând să stabilească 'toate circumstanţele' în care s-a produs incidentul.

În 2015, un cadavru a fost găsit pe acoperişul unei clădiri de birouri din sud-vestul Londrei. Se crede că trupul era al unui pasager clandestin căzut dintr-un avion al British Airways venind din Africa de Sud.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Victor Ponta, mesaj pentru PSD: „Sunt de părere că trebuie să vă aliați cu AUR, dar sunt și de părere că...
Newsweek
Care pensionari iau 550 de lei în plus la pensie în luna mai? Când încep să se distribuie banii - joi sau luni
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale