Cinci oameni au murit și 35 au fost răniți în explozii la Kabul: „Am început să primim ambulanţe pline cu răniţi”

Data publicării:
fum-explozie-kabul
Exploziile s-au produs înainte ca armistițiul cu Pakistanul să intre în vigoare. Foto: Profimedia

Cel puțin cinci oameni au murit și 35 au fost răniți în explozii produse miercuri seară, 15 octombrie, la Kabul, a transmis ONG-ul italian Emergency, care administrează un spital în capitala Afganistanului, relatează AFP.

Exploziile s-au produs înainte ca armistițiul cu Pakistanul să intre în vigoare.

Am început să primim ambulanţe pline cu răniţi şi am aflat că au existat explozii la câţiva km de spitalul nostru”, a afirmat Dejan Panic, directorul Emergency în Afganistan.

„Au sosit 40 de persoane, printre care femei şi copii. (...) Din nefericire, cinci persoane erau deja decedate la sosire”, a mai adăugat Panic.

Pakistanul și administrația talibanilor afgani au convenit asupra unui armistițiu temporar de 48 de ore, începând de miercuri, ora 18:00, ora locală din Pakistan (13:00 GMT). După intrarea

După instaurarea armistițiului, Kabulul și Islamabadul s-au învinuit reciproc de lansarea de noi atacuri la frontieră miercuri. Conform unor surse de securitate pakistaneze, Islamabadul a efectuat și „lovituri de precizie” asupra Kabulului.

Două explozii au răsunat în cursul serii în capitala afgană, urmate de o serie de ambulanţe şi de patrulări ale forţelor de securitate talibane, a mai raportat AFP.

Noul episod de violenţe între cele două țări a fost declanşat săptămâna trecută după explozii produse în Afganistan, inclusiv două în capitala Kabul, atribuite Pakistanului. Ca represalii, guvernul taliban a lansat sâmbătă o ofensivă la frontieră, la care Islamabad a promis un „răspuns ferm”. 

Zeci de morţi au fost raportaţi de ambele părţi sâmbătă şi duminică.

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”