Cum a devenit țestoasa Jonathan, cel mai bătrân animal terestru în viață din lume, victima unei escrocherii virale cu criptomonede

Data publicării:
Țestoasa Jonathan
Țestoasa Jonathan. Foto: Profimedia Images

La 194 de ani, țestoasa uriașă Jonathan a devenit victima unei escrocherii online cu criptomonede. Mai multe publicații internaționale au relatat în mod eronat moartea animalului, după ce un cont de pe platforma X, care pretindea că aparține veterinarului său, a anunțat decesul acestuia, relatează The Guardian.

Postarea, atribuită unui presupus „Joe Hollins”, susținea: „Cu inima frântă vă anunț că iubitul nostru Jonathan, cel mai vârstnic animal terestru în viață din lume, a murit astăzi liniștit pe Insula Sfânta Elena. 

Fiind veterinarul său timp de mulți ani, a fost o onoare să am grijă de el — hrănindu-l cu banane, urmărindu-l cum se încălzește la soare și admirându-i înțelepciunea tăcută. Lasă în urmă o moștenire de reziliență și longevitate care a inspirat milioane de oameni. Odihnește-te în pace, prieten bătrân. Ne vei lipsi mai mult decât pot spune cuvintele”.

Deși postarea a strâns 2 milioane de vizualizări și a fost preluată de postul național britanic BBC, verificările realizate de The Guardian au arătat că acel cont era administrat din Brazilia. Veterinarul real, care nu folosește X, a declarat: „Țestoasa Jonathan este în viață. Cred că pe X persoana care se dă drept mine cere donații în criptomonede, deci nici măcar nu este o farsă de 1 aprilie. Este o înșelătorie”.

Impostorul solicita donații în criptomonede în momentul în care BBC a publicat inițial articolul. 

Jonathan, o țestoasă uriașă din Seychelles, Africa, este considerat cel mai bătrân animal terestru cunoscut din lume. El trăiește din 1882 pe insula britanică Sfânta Elena, unde a fost adus ca dar pentru guvernatorul teritoriului britanic din Atlanticul de Sud.

Țestoasa Jonathan. Foto: Profimedia Images

Guvernatorul regiunii, Nigel Phillips, a declarat că a fost nevoit să verifice personal starea animalului, după ce a fost asaltat de mesaje îngrijorate.

„Jonathan dorme sub un copac în țarc, este foarte bine, în viață”, a spus acesta.

Autoritățile locale au publicat chiar o fotografie cu țestoasa, care tocmai se trezise dintr-un somn de 11 ore, pentru a demonstra că este în viață. 

Deși este orb din cauza cataractei și și-a pierdut simțul mirosului, Jonathan este încă activ și are un apetit sănătos, preferând în special bananele.

Cazul a stârnit îngrijorare pe insula Sfânta Elena, unde țestoasa este o adevărată celebritate locală, fiind inclusă chiar pe moneda de 5 penny.

Autoritățile locale spun că rutina lui Jonathan este simplă: pășunează, mănâncă fructe o dată pe săptămână și se odihnește, iar îngrijitorii cred că tocmai acest stil de viață liniștit îi explică longevitatea.

Escrocheria a fost rapid demontată, însă a generat panică în comunitate, care se teme de momentul în care animalul va muri cu adevărat. „Te face să fii puțin neliniștit, având în vedere că are cel puțin 194 de ani”, a declarat îngrijitorul său.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
Pentru care perioade NU se dau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani