Venezuela, în pragul unei revoluții | Șeful Parlamentului, autoproclamat președinte. Mai multe țări, inclusiv SUA îi recunosc legitimitatea

Data actualizării: Data publicării:
juan guaido

Juan Guaido, preşedintele Parlamentului venezuelean, controlat de opoziţie, s-a autoproclamat miercuri „preşedinte în exerciţiu” al ţării în faţa a mii de susţinători reuniţi la Caracas, iar imediat liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a anunţat că îl recunoaşte oficiale ca preşedinte interimar al Venezuelei. La scurt timp, alte țări americane au anunțat îi legitimizează puterea liderului Parlamentului de la Caracas.

Actualizare 1.55.  Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi-a exprimat speranţă că "întreaga Europă va fi unită în sprijinul forţelor democratice din Venezuela", potrivit unui mesaj scris miercuri pe Twitter, relatează AFP.

"Spre deosebire de Maduro, adunarea parlamentară, inclusiv Juan Guaido, are un mandat democratic din partea cetăţenilor venezueleni", a adăugat preşedintele Consiliului (care reprezintă cele 28 de ţări membre ale UE).

Anterior, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a declarat pentru AFP că "urmărim îndeaproape evoluţia situaţiei din Venezuela şi suntem în strâns contact cu statele membre şi partenerii" noştri.

La Paris, Palatul Elysee a declarat la rândul său că Franţa "se consultă cu partenerii săi europeni" înainte de a-şi face cunoscută poziţia.

Actualizare 1.40. Armata respinge autoproclamarea preşedintelui parlamentului, Juan Guaido, ca preşedinte interimar al Venezuelei, a anunţat miercuri ministrul apărării, Vladimir Padrino, transmite AFP.

"Disperarea şi intoleranţa subminează pacea naţiunii. Noi, soldaţi ai patriei, nu acceptăm un preşedinte impus în umbra unor interese obscure, nici autoproclamat în marja legii. Armata apără Constituţia noastră şi este garantul suveranităţii naţionale", a scris ministrul pe Twitter.

Actualizare 22:45. Brazilia, Columbia, Peru şi Canada au anunţat că îl recunosc pe opozantul Juan Guaido, preşedinte al parlamentului de la Caracas controlat de opoziţie, ca preşedinte interimar al Venezuelei.

„Brazilia îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte în exerciţiu al Venezuelei. Brazilia va susţine politic şi economic procesul de tranziţie pentru ca democraţia şi pacea socială să revină în Venezuela”, a scris Ministerul de Externe al ţării într-un comunicat reluat de preşedinte Jair Bolsonaro pe Twitter.

Pe de altă parte, Mexicul îşi menţine sprijinul acordat guvernului condus de Nicolas Maduro, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedintelui Andres Manuel Lopez Obrador. „Recunoaştem autorităţile alese potrivit Constituţiei venezuelene”, a declarat Jésus Ramirez, purtător de cuvânt al preşedintelui mexican.

De asemenea, s-au înregistrat ciocniri violente între forţele de ordine şi partizani ai opoziţiei la Caracas, după o manifestaţia în care Juan Guaido s-a autoproclamat preşedinte interimar. Violenţele s-au produs când zeci de opozanţi au blocat o arteră principală din cartierul Altamira, într-o suburbie selectă a capitalei Caracas. Membrii ai Gărzii Naţionale au încercat atunci să-i împrăştie făcând uz în special de gaze lacrimogene.

În același timp, Nicolas Maduro i-a anunțat pe diplomații ameicani că au la dispoziție 72 de ore să părăsească Venezuela.


 

Sute de mii de venezueleni protestează în continuare, miercuri, față de președintele Nicolas Maduro, în mai multe orașe din țară. 

În acest context, Juan Guaidó, liderul opoziției, a depus jurământul: „Jur să îmi asum oficial competenţele executivului naţional ca preşedinte în exerciţiu al Venezuelei pentru a ajunge (...) la un guvern de tranziţie şi pentru a obţine alegeri libere.”

El a făcut apel ca oameni să iasă la manifestații și la armată să nu asculte de ordinele date de regimul Maduro.

Donald Trump a transmis că îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte interimar

Într-un comunicat, Donald Trump a transmis că îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte interimar, amplificându-şi presiunea asupra preşedintelui Nicolas Maduro. Preşedintele american a adăugat că se va folosi „de întreaga forţă economică şi diplomatică a Statelor Unite pentru a face presiune pentru restaurarea democraţiei în Venezuela” şi a încurajat alte guvern din Emisfera Vestică să îl recunoască de asemenea pe Guaido.

El a descris preşedinţia lui Nicolas Maduro ca fiind „ilegitimă” şi a afirmat că congresul Venezuelei, condus de Guaido, „este ramura legitimă a guvernului”.
 
„Oamenii din Venezuela s-au exprimat curajos împotriva lui Maduro şi a regimului său şi au cerut libertate şi stat de drept”, se arată în comunicatul lui Trump.

Sute de mii de venezueleni sunt în stradă

Sute de mii de venezueleni au ieşit pe străzi miercuri pentru a cere demisia guvernului preşedintelui Nicolas Maduro. 

Nicolas Maduro a fost reinstituit președintele țării la începutul acestei luni, în urma unor alegeri bănuite de fraude electorale masive. Astăzi, într-o alocuţiune radiotelevizată, Maduro i-a cerut ministrului său de Externe Jorge Arreaza să treacă la o „revizuire totală a relaţiilor” cu Washingtonul.

Aceste manifestaţii au loc în contextul în care Venezuela este asfixiată de cea mai gravă criză din istoria sa recentă. Această criză se traduce prin penurii alimentare şi de medicamente, precum şi printr-o hiper-inflaţie de 10.000.000% pentru 2019, conform FMI.

 

Sursa: Digi24, BBC, Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri